Donald Trump a insistat în mod agresiv să preia controlul Groenlandei, într-o discuție cu premierul danez. „A fost un duș rece”

 2 comentarii

Președintele american Donald Trump a purtat o conversație telefonică tensionată de 45 de minute cu premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, în care a reafirmat că vorbește serios în privința preluării Groenlandei. După discuție, șefa Executivului de la Copenhaga a subliniat că insula, teritoriu autonom al Danemarcei, nu este de vânzare, remarcând însă „marele interes” al SUA pentru acest teritoriu, relatează Financial Times, citată de The Hil.

Discuția care a decurs „prost”

Cinci foști sau actuali înalți oficiali familiarizați cu această conversație au spus pentru Financial Times că discuția a decurs „foarte prost”.

„A fost groaznic”, a spus un oficial citat de Financial Times, în timp ce altul a remarcat că Donald Trump a fost „foarte dur”.

„A fost un duș rece. Înainte era greu să-l iei în serios. Dar acum cred că este grav și potențial foarte periculos", a transmis cel de-al doilea oficial.

Mulți europeni sperau că declarațiile lui Donald Trump despre dorința de a prelua controlul asupra Groenlandei din motive de „securitate națională” ar fi un stratagemă de negociere menită să crească influența asupra NATO, Rusiei și Chinei. Însă convorbirea telefonică avută cu Mette Frederiksen „a distrus acele speranțe”.

Danemarca, în stare de criză

„Intenţiile au fost foarte clare. Ei (n.r. - americanii) vor asta. Danezii sunt acum într-o stare de criză", a spus unul dintre interlocutorii ziarului.

Un alt intervievat a remarcat că „danezii sunt absolut îngroziți de acest lucru”. În timpul apelului, Trump „a amenințat cu măsuri împotriva Danemarcei, cum ar fi creșterea taxelor”, potrivit unui fost oficial danez.

Mette Frederiksen a vorbit și despre amenințările cu taxele. După conversație, ea a remarcat că Trump  nu a abandonat amenințările sale de a impune tarife mari dacă Danemarca nu renunță la Groenlanda.

Premierul nu a răspuns dacă conversația cu Donald Trump a atenuat criza, însă a subliniat că „ne aflăm într-o situație gravă”.

Anterior discuției telefonice dintre Donald Trump și Mette Frederiksen, autoritățile daneze au transmis propuneri confidențiale echipei președintelui SUA pentru a purta negocieri de întărire a securității Groenlandei.

Premierul danez, Mette Frederiksen, a reiterat că Groenlanda nu este de vânzare, subliniind că prim-ministrul Groenlandei, Mute Edege, a fost „foarte, foarte clar” pe această temă.

14 January 2025, Finland, Helsinki: Prime Minister of Denmark Mette Frederiksen gives a statement ahead of a Summit of the Baltic Sea NATO countries at the Presidential Palace in Helsinki. The topic of the summit is the security of the Baltic Sea region, especially measures required to secure the critical underwater infrastructure. Photo: Vesa Moilanen/Lehtikuva/dpa

Groenlanda, o prioritate pentru Statele Unite

Pe de altă parte, Brian Hughes, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate din SUA, a declarat pentru Fox News că Donald Trump consideră siguranța și securitatea Groenlandei drept priorități importante pentru Statele Unite, mai ales în contextul investițiilor semnificative făcute de China și Rusia în regiunea Arctică.

„Președintele este hotărât să protejeze nu doar interesele SUA în Arctica, ci și să colaboreze cu Groenlanda pentru a asigura prosperitatea reciprocă a ambelor națiuni”, a adăugat Hughes.

Cea mai mare insulă din lume

Groenlanda este cea mai mare insulă din lume, adăpostind peste 56.000 de oameni. 

Situată între SUA și Europa, aceasta joacă un rol-cheie în securitatea americană, fiind un punct strategic pentru apărarea împotriva Rusiei.

Statele Unite au deja o bază aeriană în Groenlanda, dar președintele ales Donald Trump vrea mai mult.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    MEGU 25.01.2025, 20:15

    Trumpalaul este de -a dreptul periculos. Americanii l-au votat pentru ca nu vor un presedinte inteligent !

  • Avatar comentarii

    Monseur 26.01.2025, 09:00

    Putler cu Ucraina, Strumpf cu Groenlanda, urmeaza Xi cu Taiwan si ocuparea Marii Chinei.

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
06:10
„29155, Fantomele Kremlinului”. Cum o echipă secretă de asasini ruși a provocat moarte în Europa până la granița cu România
06:00
„Scoreboard”, jocul bolnav al bandelor interlope, cu puncte pentru atacuri și violență: „Ca la un campionat de fotbal: 50 de puncte - rănile la cap, 30 - înjunghierile în piept, maximum pentru crime”
05:40
Șefa de la AI lăsată să doarmă în saună la un team-building și apoi demisă cere despăgubiri uriașe: „Colegii bărbați au consumat alcool, eu am fost singura concediată”
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză