Când te gândești la Groenlanda, cel mai probabil că în minte îți vin imagini cu aurora boreală deasupra tundrei înghețate, cu eschimoși, urși polari rătăcitori și aisberguri uriașe. Deși vorbim despre cea mai mare insulă din lume, Groenlanda este, totuși, unul dintre cele mai misterioase și mai izolate locuri de pe Terra.
Cuprins:
Groenlanda este un vast teritoriu insular situat în Atlanticul de Nord, între America de Nord și Europa, care este acoperit în mare parte de o calotă de gheață, a cărei grosime ajunge până la 3 km. Este cea mai mare insulă din lume, având o suprafață totală de aproximativ 2,16 milioane km², dintre care în jur de 80% este acoperită de calota glaciară. Doar 410.000 km, adică de aproximativ 1,72 ori suprafaţa României, este lipsită de gheață.
Terenul fără gheață este format din regiunile de coastă ale insulei, în principal din lanțurile muntoase care se întind de-a lungul coastelor de est și de vest ale insulei. Cel mai înalt punct din Groenlanda este Muntele Gunnbjørn, din sud-est, care ajunge la 3.700 m altitudine.
Deși din punct de vedere geografic aparține Americii de Nord, Groenlanda are legături istorice, culturale și politice strânse cu Europa. Concret, insula ţine de Regatul Danemarcei, alături de Insulele Feroe şi de Danemarca propriu-zisă. Cu toate acestea, are un guvern propriu cu atribuţii limitate, dar cu propriul parlament şi cu prim-ministru.
Este o regiune a extremelor, în care istoria umană, schimbările climatice și natura sălbatică se împletesc într-un mod unic și o regiune care a fost martoră la multiple schimbări semnificative care continuă să fascineze și astăzi. În contextul actual, Groenlanda nu este doar un simbol al adaptabilității umane, ci și un indicator crucial al modului în care schimbările climatice ne afectează planeta.
În prezent, în Groenlanda trăiesc aproape 57.000 de eschimoși și europeni. În jur de 12% din populația acestui teritoriu este reprezentată de danezi, iar restul de 88% sunt inuiți, descendenții civilizațiilor paleo-eschimose care s-au stabilit în regiune cu circa 4.500 de ani în urmă provenind din Canada. Aceştia au dispărut 1.500 de ani mai târziu din motive încă necunoscute, iar civilizația Dorset, care le-a urmat, a avut aceeaşi soartă, existând din anul 600 î.Hr. până în anul 200 d.Hr., potrivit Live Science.
Cei mai mulți dintre groenlandezi trăiesc de-a lungul coastelor de sud și de vest, acolo unde clima este mai blândă comparativ cu restul insulei. O treime din populație trăiește în capitala Nuuk (15.000 locuitori). Alte orașe importante sunt Sisimiut/Holsteinsborg (4.900 locuitori), Ilulissat/Jakobshavn (4.200 locuitori) și Maniitsooq/Sukkertoppen (3.135 locuitori).
Eschimoşii sunt locuitorii zonelor polare, motiv pentru care sunt supranumiți oamenii ghețurilor. Aceștia trăiesc din nordul continentului american, până în nord-estul Rusiei, în îngheţata şi îndepărtata Siberie. Cei mai mulţi dintre inuiţi, mai exact 36 %, trăiesc în Groenlanda, însă ei s-au stabilit şi în alte zone ale Arcticii, inclusiv în Alaska, Canada și Peninsula Ciukota (Federaţia Rusă).
Așa cum spuneam, Groenlanda a fost locuită pentru prima dată acum aproximativ patru milenii și jumătate de populații care migraseră dinspre Canada. Cu toate acestea, acele comunități timpurii au dispărut în mod misterios în urmă cu 3.000 de ani, fiind urmate de populația Dorset, care a avut o soartă similară.
Aceasta a existat între anii 600 î.Hr. și 200 d.Hr., mai precizează sursa citată anterior. În secolul al X-lea, cultura Thule, care era renumită pentru invenții precum harpoanele, săniile de câini și caiacele, a prosperat în regiune. Kalaallit, inuiții indigeni care trăiesc în regiunea de vest a insulei, au denumit țara Kalaallit Nunaat (n.n. – ținutul Kalaallit).
Tot în aceeași perioadă, vikingii au sosit în sudul Groenlandei în frunte cu Erik Thorvaldsson, cunoscut și sub numele de Erik cel Roșu, care fusese alungat din Islanda din cauza crimelor comise de tatăl său. În anul 982 d.Hr., acesta a navigat spre vest și a descoperit o insulă cu peisaje verzi și terenuri fertile, iar la întoarcerea în Islanda, patru ani mai târziu, le-a povestit tuturor despre acest nou pământ sperând că mai mulți coloniști i se vor alătura. El a denumit acest pământ „Green Land” (n.n. – Țara Verde), nume care s-a păstrat până în zilele noastre.
Clima mai caldă din acea perioadă făcea ca descrierea să fie destul de precisă. În anul 986, Erik s-a întors în Groenlanda cu o flotă de 25 de nave, la bordul cărora se aflau 500 de bărbați și femei, notează Greenland Guide.
Dintre acestea, doar 14 au reușit să ajungă la destinație. Vikingii au întemeiat așezarea Brattahlid, alături de alte două sate mici, Vesterbygden și Østerbygden. Pe la anul 1.000 d.Hr., populația Groenlandei crescuse la aproximativ 3.000 de persoane, în care trăiau în 300-400 de ferme. Timp de 500 de ani, scandinavii au conviețuit cu inuiții pe insulă dar, cu toate acestea, în secolul al XV-lea, coloniile vikinge au dispărut, cel mai probabil din cauza deteriorării condițiilor climatice.
Europenii au revenit în Groenlanda în 1721, iar Danemarca a transformat insula într-o colonie în 1775. În 1953, o nouă constituție daneză a inclus în mod oficial Groenlanda în Regatul Danemarcei, iar în 1979 a devenit teritoriu autonom în cadrul regatului danez.
Una dintre cele mai fascinante controverse din istoria Groenlandei este cea legată de numele său. Groenlanda a fost botezată astfel de Erik cel Roșu, însă acesta avea să se dovedească un nume foarte inspirat. Asta pentru că, potrivit cercetătorilor, deși astăzi insula este predominant acoperită de gheață, există dovezi geologice și istorice clare care sugerează că acest teritoriu a avut în urmă cu 400.000 până la 800.000 de ani o climă mult mai caldă, fiind acoperită de păduri dese.
În acea perioadă, temperaturile globale erau mai ridicate decât în prezent, ceea ce a permis dezvoltarea unei vegetații mai bogate și a unor comunități agricole în sud. Un nou studiu dezvăluie că pământul antic ar fi fost înghețat criogenic timp de milioane de ani sub mai bine de 3 km de gheață, potrivit SkepticalScience.com.
Cu toate acestea, perioada caldă a fost urmată de o mică eră glaciară, între secolele al XV-lea și al XIX-lea, care a determinat răcirea globală, extinderea ghețarilor și înrăutățirea condițiilor de viață. Mica eră de gheață a fost, totodată, un fenomen regional. Astfel de schimbări zonale sunt adesea exemple de variabilitate climatică internă, în care căldura existentă este transferată dintr-o parte în alta a sistemului climatic.
Acest fenomen diferă de modificările forțelor externe, cum ar fi cantitatea de radiație solară sau nivelurile de gaze cu efect de seră care, în schimb, modifică cantitatea totală de căldură din întregul sistem. De altfel, această tranziție climatică a fost un factor esențial în dispariția coloniilor de vikingi din Groenlanda.
Calota de gheață groenlandeză se întinde pe 1,8 milioane km2, are un volum de 2,85 milioane km3, deține aproximativ 7% din rezervele de apă dulce de pe Pământ și are o grosime maximă de 3,8 km. Acest lucru contrastează puternic cu ceea ce vedem astăzi, cu încălzirea globală. Între timp, clima s-a încălzit din nou, temperaturile cresc, iar schimbările climatice afectează grav Groenlanda.
După 1990, media temperaturilor în regiune, în timpul verii, a crescut cu 1,8 grade Celsius, iar iarna cu 3 grade Celsius. Deși stratul de gheață este foarte gros, acesta se topește, fenomen care este accentuat de faptul că aici plouă mai mult. Schimbările climatice moderne determină topirea calotei glaciare, dezvăluind peisaje care au fost ascunse sub gheață timp de mai multe mii de ani. În unele regiuni, solul fertil devine din nou vizibil, iar agricultura începe să câștige teren.
Aceste transformări redeschid dezbaterile despre cum ar putea arăta Groenlanda în viitor. Mai mult decât atât, oamenii de știință au calculat că, dacă s-ar topi toată gheața din Groenlanda, nivelul mărilor de pe Terra ar crește cu peste șapte metri.
Foto: Shutterstock.com