“Aţi văzut ce s-a întâmplat la Paris şi la Nisa. Se întâmplă în toată Europa. S-a ajuns într-un punct în care nici măcar nu se mai scrie”, a spus Donald Trump unui grup de militari, în timpul unei vizite la cartierul general al Comandamentului Central american. „Şi în multe cazuri, presa foarte, foarte lipsită de onestitate nu vrea să le anunţe. Are motivele sale şi înţelegeţi acest lucru”, a adăugat el.

Trump, care a făcut din criticile la adresa presei o marcă a preşedinţiei sale, nu a explicat de ce cred presa minimalizează aceste atacuri.

Ulterior, Casa Albă a publicat o listă cu 78 de atacuri pe care le-a descris drept „executate sau inspirate” de Statul Islamic începând din septembrie 2014. Preşedinţia susţine că „majoritatea” cazurilor de pe listă nu au primis suficientă atenţie în presă, fără a explica, însă, ce înseamnă suficientă atenţie.

Lista publicată luni include incidente precum atentatul de la Nisa, soldat cu zeci de morţi, precum şi alte cazuri care nu au fost soldate cu morţi. Agenția Associated Press nu a putut verifica dacă fiecare dintre incidente de pe listă, care pare realizată în grabă și conține greșeli de scriere, a avut legătură cu gruparea Statul Islamic.

INTERVIU. „Nicolae Ciucă? Eu nu cred că putem vorbi de o persoană autonomă care răspunde la acest nume”
Recomandări
INTERVIU. „Nicolae Ciucă? Eu nu cred că putem vorbi de o persoană autonomă care răspunde la acest nume”

Citește și: Donald Trump a cerut în 30 de zile un plan pentru înfrângerea ISIS: “Va avea mare succes”

Un român aflat la Istanbul, surprins de reacția turcilor când aflau de unde este: "Orice le spui, când aud...”
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Carmen Iohannis, criticată pentru ultima apariţie! Obiectul care ar fi făcut-o de râs pe Prima Doamnă: 'Când dai cu mătura...
Playtech.ro

Cazul bizar al unui bărbat a cărui piele s-a făcut albastră după un gest banal. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Paul
Viva.ro

O boală extrem de contagioasă umple camerele de gardă din România. Face ravagii printre copii, în şcoli şi grădiniţe
Observatornews.ro
O boală extrem de contagioasă umple camerele de gardă din România. Face ravagii printre copii, în şcoli şi grădiniţe
Cazul unui bloc din Sectorul 5, cu un etaj construit ilegal. Inspector în construcții: „Nu am văzut că a făcut în plus!”
Știrileprotv.ro
Cazul unui bloc din Sectorul 5, cu un etaj construit ilegal. Inspector în construcții: „Nu am văzut că a făcut în plus!”
Filmul românesc de pe Netflix care te va cutremura. Văru Săndel, rolul vieții într-o poveste cu un final impresionant: ”Trăiește de cinci ani aceeași zi din viața ei”
FANATIK.RO

Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro

Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!