Donald Trump ar putea bloca un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari destinat Ucrainei. Banii destinați luptei cu separatiștii ar putea fi direcționați spre alte destinații.
Doi oficiali de rang înalt din cadrul Administraţiei de la Washington au declarat pentru Reuters că ”Preşedintele (Trump) nu a făcut un secret din faptul că în ce priveşte asistenţa externă a SUA trebuie prioritizate interesele americane şi alte state trebuie de asemenea să contribuie cu partea care le revine”.
Casa Albă a început notificarea agenţiilor relevante şi a membrilor Congresului, care au aprobat acest ajutor, dar Trump încă nu a luat o decizie definitivă, scrie Agerpres citând CNN.
Conform celor doi oficiali, există şanse ca banii să fie alocaţi aşa cum s-a convenit, dar acest lucru nu va fi clar până când nu se încheie o evaluare politică şi până când Trump nu ia o decizie.