MENIU CAUTĂ
12 Iun. 2018 08:52

Donald Trump: ”Îl voi invita pe Kim Jong-un la Casa Albă”

Distribuie

În timpul unei conferințe comune, în cadrul summitului de la Singapore, președintele Statelor Unite ale Americii a anunțat că îl va invita pe dictatorul nord-coreean la Casa Albă. 

Vestea vine după ce Trump și Kim au purtat 'discuții intense' în timpul summitului de marți. Cei doi au semnat, totodată, un document de intenții bune.

'Am avut o discuție bună, o relație bună. Suntem onorați să semnăm documentul de bune intenții', a spus Donald Trump, care l-a catalogat pe Kim un om foarte 'talentat'.

'Am decis să lăsăm trecutul în spate și să semnăm un document de bune intenții', a spus și Kim Jong-un.

Donald Trump și Kim Jong-un se întâlnesc, pentru prima dată în istorie, la hotelul Capella, de pe insula Sentosa din Singapore, marți. Scopul întâlniri este de a cădea de acord asupra denuclearizării complete a Peninsulei Coreea, Kim Jong-un fiind de acord lucru.

Summitul a fost cât pe ce să nu se mai întâmple, după ce, la sfârșitul lunii mai, Donald Trump a spus că 'nu este momentul potrivit' pentru ca o asemenea întâlnire să aibă loc, denunțând 'ostilitatea' nord-coreeană, în contextul în care un oficial de la Phenian a lansat declarații dure la adresa Casei Albe.

Summitul a fost stabilit la în luna aprilie, după întâlnirea istorică dintre liderul nord-coreean, Kim Jong-un, și cel sud-coreean, Moon Jae-in, în zona demilitarizată din Peninsula Coreeană.


CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Gabriela Firea, huiduită pe Arena Națională. Primarul Capitalei a părăsit în grabă stadionul. Fusese avertizat să nu ia cuvântul


FOTO: EPA

Loading...
Comentarii