“În mod ideal nu vom intra în carantină totală. (…) Eu nu vreau – această administraţie nu va impune o nouă carantină totală. Putem spera că… orice s-ar întâmpla în viitor, cine poate să ştie ce administraţie va fi, bănuiesc că timpul va lămuri asta. Ce pot spune e că administraţia aceasta nu va adopta o carantină totală”, a declarat, vineri, Donald Trump într-o conferință de presă, privind stadiul vaccinului anti-COVID-19, potrivit CNN.

Este prima apariţie publică a lui Donald Trump. El a profitat de ocazie şi şi-a asumat meritele pentru rapiditatea cu care vaccinul va apărea.

“Timpul mediu de creare a vaccinului, incluzând testele clinice şi producţia, poate dura până la 12 ani. Cu ajutorul Operaţiunii Warp Speed, îl facem în mai puţin de un an. Dacă aveaţi o administraţie alcătuită din alte persoane, ce am făcut noi ar fi durat, în opinia mea, trei, patru sau cinci ani şi ar fi rămas la FDA pentru totdeauna”, a mai spus Trump.

Între timp, statele în care nu a fost ales încă un câştigător au venit cu cifre noi. Georgia a fost câştigată de Biden, iar Carolina de Nord îi revine lui Trump. Cu toate că Biden a câştigat un avans de 306 voturi, în continuare, republicanii îl susţin pe Trump în cursa pentru cel de-al doilea mandat.

Consilierul economic de la Casa Albă, Peter Navarro, a declarat vineri că presupune că va exista un “al doilea mandat al lui Trump”, în timp ce acesta se întrece în acuzaţii de fraudă electorală. Navarro a făcut comentariile în faţa jurnaliştilor de la Casa Albă, înainte de apariţia publică a preşedintelui Trump care nu vorbise în public de câteva zile, scriind în schimb mesaje pe Twitter în care anunţa fraude în statele pe care Joe Biden le-a câştigat sau unde acesta conduce.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.