Cuprins:
SUA suspendă cererile de imigrare din 19 țări non-europene
Administrația Trump a luat o decizie controversată privind imigrările. Toate cererile, inclusiv procesarea cărților verzi și a cetățeniei americane, au fost suspendate pentru imigranții din 19 țări non-europene.
Motivele invocate sunt securitatea națională și siguranța publică. Președintele american a criticat dur imigranții din Somalia și susține că 88% dintre ei primesc ajutoare sociale.
Noua măsură afectează țările care erau deja supuse unei interdicții parțiale de călătorie din luna iunie, conform Reuters.
Lista țărilor afectate de noua decizie a lui Trump
În memorandumul oficial detaliază noua politică. Aceasta suspendă cererile în așteptare și impune o „reexaminare aprofundată” pentru toți imigranții din țările vizate. Procesul poate include interviuri și reinterviuri pentru evaluarea amenințărilor la adresa securității.
Lista include 19 țări, printre care Afganistan, Birmania, Ciad, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Haiti, Iran, Libia, Somalia, Sudan și Yemen. Unele dintre aceste țări erau deja supuse celor mai severe restricții de imigrare din iunie.
Pe listă mai sunt și alte țări care au fost supuse primelor restricții încă din luna iunie: Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan și Venezuela. Începând cu 1 septembrie 2025, SUA nu mai acordă vize palestinienilor.
Donald Trump a făcut declarații controversate despre imigranții din Somalia
Președintele american a făcut declarații controversate despre imigranții somalezi în timpul unei ședințe de cabinet, potrivit The Washington Post. Trump a afirmat că nu dorește ca aceștia să vină în SUA, susținând că sunt prea dependenți de sistemul de asistență socială american.
„Ei nu contribuie cu nimic. Asistența socială este de aproximativ 88% sau ceva de genul. Nu contribuie cu nimic. Nu îi vreau în țara noastră. E greșit dacă vom continua să aducem gunoi în țară”, a spus șeful SUA.
Aceste comentarii vin la câteva zile după ce administrația sa a anunțat suspendarea tuturor deciziilor privind azilul, în urma împușcării a doi soldați ai Gărzii Naționale în Washington. Recent, președintele Donald Trump a mai făcut o serie de declarații controversate în momentul în care a spus că persoanelor supraponderale ar trebui să li se refuze accesul în SUA.
Decizia președintelui american vine la scurt timp după atacul de la Washington
Hotărârea lui Donald Trump vine în urma unui atac asupra membrilor Gărzii Naționale a SUA în Washington. Un afgan a fost arestat ca suspect în acest incident, în care un membru al Gărzii Naționale a fost ucis, iar altul grav rănit.
Încă de la revenirea la putere în ianuarie, administrația Trump a pus accent pe aplicarea agresivă a legilor privind imigrația. Aceasta a inclus trimiterea de agenți federali în marile orașe ale SUA și respingerea solicitanților de azil la granița cu Mexicul.
Prima americană de origine somaleză din Congresul SUA reacționează la decizia lui Trump
Ilhan Omar, prima americancă de origine somaleză care servește în Congresul SUA, a răspuns atacurilor lui Trump pe rețelele sociale. Ea critică dur decizia președintelui american și spune că „are nevoie disperată de ajutor”
„Obsesia lui față de mine este înfricoșătoare. Sper că va primi ajutorul de care are nevoie disperată“, a scris aceasta.
Omar reprezintă un district din Minnesota cu una dintre cele mai mari comunități somaleze din diaspora din SUA. Ea a fost o țintă constantă a criticilor lui Trump în ultimii ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_25dbc77a67b9e758b6dfcb409d82d2a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_efb44e39b04307ffd9b3cd15890c7456.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_39c917b779a7a958532d892727bab974.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a339c681da3db9f5c4b1bc72a7799a45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0771091cddfed32985a766f09f6ab1ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fd8dbec3f3ddba1347ec13526eb24ef0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_4d66dfbff2b4d617bc935580d802475a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d21c8f69e2cfc2ad00d92aab51171e5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f6730ebf7d60c8eb3fa51ace7196e3cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e3880c3aa92e8d455165d6aa1eafb2d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f315a98426f650139eb00752ef25d13c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_d3f5125444be3eb2a8bd300e07e5afc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_58c035b13abc42405ea9f76bd0f27f84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f224f4188a06704731770a0d65ba04b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cbd2fdaf28afbe42ce24a5901fae9375.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_a2f6e090484ffe9d370f25b3adec3008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3eb43c9de0bb646907df85f8ba10a015.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_55b2ba409a4ea8163fc70f65dc230c44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b96e2c0bd37dcf75f4b646a8dd33513b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_49dc5abc460e00dce095a33841012bb8.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_4cd514d266a3d1602ad1640afea0423f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8767f7802d1750e7aa97b1feae1d81af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e7d7600b160b8f1032389a15dc4f7fac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/donald-trump.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8f07869fdc663825a7e9f51dd4249078.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_39aef00b67b91623040bde943ed6d6ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/femei-birou.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/perchezitii-in-ilfov-si-olt-facute-de-diicot-e1764957305597.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8d3ea74d804f677a903b8ed61a51ff46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_50a5a8abc2f4f4cc67e77535b1e0f369.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/nicoleta-luciu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cum-arata-acum-casa-din-singur-acasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_438e91aa258b2bc7c0bf216cbbd39837.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a8da4f6138def14628ee3f29f83362c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9451d95ad6cb04e031a63560b481deb3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ultimul-sondaj-atlasintel-pentru-primaria-bucuresti-singurul-anca-alexandrescu-pe-primul-loc-la-alegerile-din-7-decembrie-e1764964444329.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/gigi-netoiu-candidat-primaria-bucuresti-lucrat-securitate-1989-ceausescu-cnsas-e1764958740869.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-6-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/kruger-shalati-lodge.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/jonas-kaufmann.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/christmas-fair-sibiu-romania-view-from-top-aerial-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/horoscop-leu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/12/legenda-lui-mos-nicolae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2018/12/mos-nicolae-traditii-si-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cum-se-voteaza-corect-alegeri-primaria-bucuresti-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/nicusor-dan-spune-ca-cresterea-salariului-minim-duce-oamenii-in-somaj-ne-plac-salariile-mari-dar-trebuie-un-echilibru-e1762538454965.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/brazi-deschidere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/tren-cfr-calatori.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/secret-santa-for-a-smile-ringier-romania-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/afise-electorale.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/regele-mihai-ion-iliescu-hepta3270336-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/participanti-la-marea-adunare-nationala-1-decembrie-1918--foto-mvu-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-candidati-la-primaria-capitalei--daniel-baluta-catalin-drula-ciprian-ciucu-anca-alexandrescu-ana-ciceala--foto-vlad-chirea-dumitru-angelescu.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.