Denunțătorul lui Adrian Ionel din dosarul Unifarm a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Comentează

Omul de afaceri libanez Andre Jaderian, 44 de ani, a fost condamnat luni, 16 noiembrie, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență în dosarul Unifarm, informează portalul instanțelor, citat de Ziare.com. Judecătorii i-au confiscat suma de 30.000 de euro. Sentința Tribunalului București poate fi contestată cu apel.

Jaderian a pledat vinovat și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA, fiind una dintre persoanele implicate în dosarul Unifarm care a recunoscut acuzațiile.

Ancheta s-a soldat cu trimiterea în judecată a fostului director al Unifarm, Adrian Ionel, pentru că ar fi pretins 760.000 de euro pentru a atribui un contract de furnizare de măsti sanitare și combinezoane.

Libanezul are termen de supraveghere de patru ani și trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile.

Alți doi inculpați au semnat acorduri de recunoaștere și au fost condamnați tot cu suspendare

Libanezul Jaderian, iranianul Alireza Yousefi Jouybari și turcul de etnie kurdă Memet Turan sunt cei trei afaceriști care au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA în dosarul Unifarm și au fost condamnați la pedepse cu suspendarea executării. Jouybari a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe 22 octombrie, a informat portalul instanțelor, iar Turan a primit aceeași pedeapsă pe 3 noiembrie.

Cazul pe scurt, conform rechizitoriului procurorilor:

  • 2 martie 2020, afaceristul libanez Jaderian trebuia să stabilească detaliile unor importuri de legume, fasole, cartofi și ceapă cu turcul de etnie kurdă Memet Turan. În timpul discuțiilor, Memet Turan i-ar fi spus partenerului său că poate aduce măști de protecție din Turcia, în contextul pandemiei. Este momentul în care Jaderian ar fi arătat că îl cunoaște pe Adrian Ionel, șeful Unifarm, despre care credea inițial că este un lanț de farmacii, ulterior aflând că era, de fapt, o companie a statului.
  • Pe 2 martie, seara, deja Jaderian îl contactează pe WhatsApp pe Adrian Ionel, căruia i-a spus că avea posibilitatea să importe măști de protecție împotriva COVID-19. “În decurs de două minute de la primul mesaj, deja s-a parafat o înțelegere”, notează DNA.
  • Conform DNA, Jaderian și șeful Unifarm s-au întâlnit la “Bârlogul Lupului”, împrejurare în care au discutat și despre achiziționarea unor combinezoane de protecție. La acea întâlnire, Ionel ar fi pretins câte 2,5 euro pentru fiecare combinezon, respectiv 750.000 de euro și 10.000 de euro pentru măștile de protecție, bani pe care urma să îi primească după primirea mărfii și finalizarea contractului, în schimbul atribuirii contractului.
  • Alireza Yousefi Jouybari a pus la dispoziție firma BSG Bussines Select SRL, unde era acționar, pentru realizarea tranzacției.

Potrivit acuzațiilor DNA,

  • în calitate de director general al Unifarm SA, Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 de euro lui Jaderian, ce reprezenta BSG Bussines Select SRL, pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul SAR-CoV-2, 250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale.
  • contractul ar fi fost încheiat cu BSG Bussines Select SRL, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cât și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.
  • Cele 1.000.000 de măști livrate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale, ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract.
  • Jaderian ar fi pretins de la reprezentanții BSG Bussines Select SRL, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 de lei, adică un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm.

Despre achiziția Unifarm de la firma BSG Business Select, Libertatea a scris pe 21 martie. Subiectul a fost tratat și de Rise Project, care a publicat o anchetă despre această firmă pe 15 aprilie.

Libertatea a scris repetat, încă de la începutul pandemiei de COVID-19, despre afacerile directorului Adrian Ionel la Unifarm.

Totodată, ziarul a scos la iveală și anterioarele nereguli ale lui Ionel, de după Colectiv, sesizate de Corpul de Control, dar mușamalizate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește