Invitat joi seară în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3, liderul PSD a vorbit și despre situația economică din România. Liviu Dragnea a trecut în revistă creșterile de pensii și de salarii, iar pentru a demonstra creșterea economică a României, le-a dat exemplu pe mătușile lui Codrin Ștefănescu.
Dragnea a spus „că românii încep să aibă bani mai mulți” și „își permit să meargă la acte de cultură, în concedii”. Apoi, liderul PSD a relatat o discuție pe care spune că a avut-o miercuri seară cu Codrin Ștefănescu, în care secretarul general al PSD a vorbit despre mătușile sale.
„Persoane educate, care ani de zile nu ieșeau la restaurant și de câteva luni de zile merg frecvent la restaurant”, a spus Dragnea, trăgând de aici concluzia că „nu le mai este frică de ziua de mâine și nu mai sunt nevoite să aleagă între mâncare și medicamente, între mâncare și facturi”.
Fotografie principală: Sorin Cioponea