De Dragoș Tănase,

Pompierii militari au intervenit pentru evacuarea unui autoturism şi a mai multor animale din curţile pline cu apă, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

„Pe raza localităţii Grădiştea s-a produs, pentru o scurtă durată, o creştere a nivelului apei pârâului Obislavu ca urmare a viiturilor de pe versanţi şi în urma precipitaţiilor abundente, fiind inundate 11 gospodării şi o anexă. Intervenţia forţelor profesioniste a constat în evacuarea unui autoturism, a doi porci şi a 45 de păsări, precum şi pentru asanarea apei din anexa gospodărească”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, citat de Agerpres.

El a menţionat că inundaţii au fost şi în comuna Berislăveşti, unde au fost afectate două gospodării şi un drum judeţean, pe o lungime de aproximativ 20 de metri, pentru deblocarea acestuia intervenind pompierii voluntari din localitate, care au acţionat cu un buldoexcavator şi un tractor prevăzut cu lamă, plus mijloace de intervenţie individuale.

Probleme au fost şi pe Drumul Național 7 (DN 7), în localitatea Călimăneşti, drumul în zonă fiind blocat şi traficul deviat pentru mai bine de o oră pe şoseaua de centură a oraşului după ce carosabilul a fost inundat la ieşirea către Căciulata.

Inundațiile au făcut prăpăd și în Huși, județul Vaslui, acolo unde o familie a reușit în ultimul moment să-și salveze copilul și nepotul din mijlocul viiturii. „Fata a sărit gardul pentru că apa blocase poarta”…

FOTO & VIDEO: gazetavalceana.ro


Citește și:
Centrul orașului Cernavodă, inundat după o ploaie torențială (FOTO & VIDEO)