DSU confirmă că bărbatul a primit ajutor medical la data respectivă, în timpul manifestației, după ce s-a prezentat la un echipaj SMURD cu sângerare nazală. DSU a făcut publice datele medicale ale pacientului, informații care, potrivit legii, sunt confidențiale.

„În urma informațiilor conținute în documentele de la intervenția echipajelor medicale de urgență și prim ajutor calificat din Piața Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanțele SMURD aflate la fața locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului).

Pacientul a declarat echipajelor de urgență că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conștient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), și oxigenare în limite normale (97%)”, a scris DSU, pe Facebook. 

Instituția a fost criticată pentru publicarea acestor informații. Câțiva dintre oamenii care au comentat la postarea respectivă au citat Art. 21 din Legea 46/2003, care spune că „toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si dupa decesul acestuia”.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Mai emoționat ca niciodată, Mircea Vintilă a dedicat un concert întreg unui prieten cu nevoi speciale


 


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.