"Deşi a anunţat prin programul de guvernare că susţine asigurarea libertăţii de mişcare pe baza acordului Schengen, creşterea curentului eurosceptic şi anti-imigraţionist reflectat inclusiv prin intrarea în Parlament a Partidului Adevăraţilor Finlandezi (partid eurosceptic şi populist, n.r.) face guvernul finlandez să aibă mai degrabă o abordare prudentă faţă de consolidarea cooperării în UE", au declarat surse europene, citate de Mediafax.
Cu alte cuvinte, Finlanda ar putea da un vot negativ cu privire la primirea României în spaţiul Schengen, în Consiliul JAI programat la 22 septembrie, pe tema aderării României şi Bulgariei. Motivul invocat de oficialii finlandezi a fost legat de situaţia politică internă.