Vasile Bănescu, la Interviurile Libertatea: „După terminarea Catedralei Neamului, BOR nu va face un spital. Rolul Bisericii e de a oferi conținut vieții spirituale, nu medicale"

Comentează

Invitat în studioul Libertatea, în Săptămâna Mare, la un dialog cu cititorii Libertatea, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a vorbit, printre altele despre sloganul "vrem școli și spitale, nu catedrale". Acesta a explicat de ce Biserica nu va renova sau construi un spital, după terminarea Catedralei Neamului.

"După terminarea Catedralei Mântuirii Neamului, Biserica nu cred că va construi un spital, dar cultele și statul pot colabora pentru ajutor reicproc, acolo unde statul simte nevoia să lase cultele să se implice, inclusiv într-o zonă socială", a precizat Vasile Bănescu.

Nu acesta este rațiunea fundamentală a Bisericii. Rolul ei să asigure conținut vieții spirituale, nu medicale. Nu trebuie să suprapunem lucrurile, vă spun cu maximă sinceritate. Dar pot înțelege această logică, pentru că lumea, disperată de situația în care trăiește, își ridică ochii spre ceva, spre cineva... de unde vine un ajutor în plus, cine oferă mai mult, din punct de vedere social?!, a adăugat el.

  1. Despre "vrem școli și spitale, nu catedrale": Este o temă de interes și, în același timp, un slogan. Nu neapărat numărul de spitale poate fi comparat cu numărul de biserici. Viață fiecăruia are și accidente ce necesită spital, dar Biserica se ocupă de viața spirituală.
  2. Biserica nu renovează spitale, dar poate prelua unele dintre ele și a și făcut acest lucru. Există farmacii și policlinici care funcționează sub patronajul Bisericii. După terminarea Catedralei Mântuirii Neamului, Biserica nu cred că va construi un spital, dar putem colabora cu insitutțiile statului pentru ajutor reciproc. Nu aceasta este rațiunea Bisericii, ci rolul de a oferi conținut vieții spirituale, nu medicale.
  3. Nu numărul de spitale trebuie pus în opoziție cu numărul de spitale. Bisericile s-au construit în urma consultărilor cu comunitatea, în secole, nu au răsărit peste noapte. Unele mici, de cătun de sat, sigur că au apărut și unele mari... stridente, cum zic unii,

Vasile Bănescu a vorbit la Interviurile Libertatea și despre averea Bisericii: „Nu există conturi secrete sau bani ascunși. Averea Bisericii este patrimonială”

FOTO - Dumitru Angelescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie