”La data de 10 august 2020, procurorii […] au dispus […] punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o durată de 24 de ore faţă de un inculpat, pentru comiterea în concurs real a infracţiunilor de ultraj […], tâlhărie calificată şi uz de armă fără drept”, a informat Parchetul General.

Totodată, procurorii au explicat că pe 16 octombrie 2019, „în jurul orei 19.45, în condiții de noapte, în timp ce se afla în Pădurea Rogozului – Valea Hotarului, situată în raza orașului Târgu Lăpuș – sat Rogoz, jud.Maramureș, inculpatul […] l-a ucis prin împușcare pe pădurar cu arma aflată în acel moment în posesia și dotarea acestuia”.

În cursul zilei de astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, a mai informat PICCJ.

Pe 16 octombrie 2019, un pădurar de 37 de ani din Maramureș a fost găsit împușcat într-o râpă dintr-o zonă montană din vecinătatea localităţilor Rogoz şi Băiuţ.

Liviu Pop, tată a trei copi, era angajat al Direcţiei Silvice Maramureş, Ocolul silvic Strâmbu Băiuţ.

Cazul pădurarului din Maramureș a ajuns atunci în presa internațională. BBC a scris că, în România, lupta pentru exploatarea forestieră a devenit violentă, ajungându-se la crimă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.