Roubini spune că actuala criză depăşeşte Marea Depresiune din anii 1930, economia mondială s-a prăbuşit în câteva săptămâni, şi numai în Statele Unite peste 40 de milioane de oameni sunt şomeri, potrivit Mediafax.

Economistul nu crede într-o recuperare în formă de V, în ciuda pachetelor uriaşe de stimulare economică, iar o evetuală creştere în a doua jumătate a anului va fi o amăgire.

”Economia a scăzut atât de abrupt încât este practic inevitabil că va reveni la un moment dat. Dar asta nu va compensa în niciun fel accidentul. Chiar la sfârşitul anului 2021, economia Statelor Unite va fi în continuare sub nivelul de la începutul anului 2020….Şi rata şomajului se va reduce la 16 sau 17 la sută – în timpul crizei financiare a fost de doar 10 la sută.

Crearea de locuri de muncă în luna mai a fost de numai 2,4 milioane după ce 42 de milioane şi-au pierdut locurile de muncă în ultimele luni. Iar rata şomajului real este mult mai mare decât cea măsurată oficial”.

” Marile corporaţii, băncile şi companiile din tehnologie vor supravieţui crizei, cu ajutorul statului”

Roubini spune că piaţa bursieră se amăgeşte. ”Investitorii pariază că vor exista noi pachete de stimulare economică şi o recuperare a profiturilor în formă de V. Dar pentru oamenii de aici din SUA, asta nu înseamnă nimic”.

Economistul spune că marile corporaţii, băncile şi companiile din tehnologie vor supravieţui crizei, cu ajutorul statului, pentru că vor face concedieri, vor reduce costurile şi, în final, vor avea şi mai multă putere pe piaţă decât înainte. Dar companiile mici şi mijlocii vor falimenta.

”Estimez că fiecare al doilea restaurant din New York va trebui să se închidă, dar McDonald’s va supravieţui”.

Roubini a vorbit de un studiu realizat de Rezerva Federală, conform căruia 40% dintre americani nu au 400 de dolari în numerar pentru a fi pregătiţi pentru situaţii de urgenţă.

”Acum avem această urgenţă. Sistemul este bolnav, iar oamenii ies în stradă din această cauză”.

”Va fi o vară lungă şi fierbinte”

”În zona în care locuiesc, Bowery din Manhattan, trei sferturi dintre manifestanţi sunt albi. Mulţi dintre ei sunt tineri şi aparţin ”Precariatului” urban, noua clasă care a înlocuit clasa muncitoare tradiţională în economiile avansate.

Precariatul este format din lucrători temporari, freelanceri, oameni care lucrează cu ora, chiar dacă de multe ori au diplome universitare. Cei care nu au un loc de muncă regulat cu normă întreagă nu mai primesc ajutor de stat după trei luni. Aceşti oameni nu îşi mai pot plăti chiria şi facturile de telefon, iar electricitatea şi apa le sunt tăiate. Va fi o vară lungă şi fierbinte”, a spus economistul.

Roubini spune că globalizarea a menţinut costurile forţei de muncă şi de producţie scăzute ani buni, din cauza celor 2,5 miliarde de lucrători ieftini din India şi China. Dar globalizarea a trecut de punctul maxim după criza financiară, iar pandemia a intensificat tendinţa.

”Asistăm la renaţionalizare, dezintegrarea lanţurilor de aprovizionare, un conflict comercial între China şi SUA”.

Iar preţurile vor creşte, spune Roubini, care oferă exemplul tehnologiei 5G: Nokia şi Ericsson sunt cu 30% mai scumpe şi cu 20% mai puţin eficiente decât Huawei.

”Aşadar, dacă o ţară decide împotriva Huawei pentru extinderea 5G, existând motive întemeiate legate de securitate, preţurile a tot felul de produse finale, de la serviciile 5G până la prăjitoarele şi cuptoarele cu microunde cu cipuri 5G, vor creşte automat. Şi asta duce în cele din urmă la inflaţie”.

Citeşte şi:

VIDEO | Un suporter a intrat pe teren la meciul FC Barcelona-Mallorca, deși s-a disputat fără spectatori

Nouă bărbaţi au fost reţinuţi, după bătaia cu bâte în trafic din Craiova

Mărturia cutremurătoare a fratelui tinerei incendiate în Mehedinți de un fost condamnat pe viață: „Mi-a spus că soră-mea merită să ardă”

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Playtech.ro
ȘOC! Epidemiolog celebru, avertisment înfiorător pentru România. Ce urmează în țară
Mărturia unui șofer român stabilit în UK, despre cozile uriașe de la benzinării: E cu rație, te lasă să bagi doar de 30 de lire
Observatornews.ro
Mărturia unui șofer român stabilit în UK, despre cozile uriașe de la benzinării: E cu rație, te lasă să bagi doar de 30 de lire
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2021. Racii revin la sentimente mai bune, de voie, de nevoie, în tot ce este legat de evoluția profesională
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Știrileprotv.ro
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix