„Cu Alina Bica am mai vorbit. Din câte ştiu eu, Alina Bica nu mai calcă în România, nu mai vine în România. (…) De data aceasta, aşa cum v-am spus pe fugă la prima întâlnire, cred că lucrurile se schimbă în bine în justiţie şi cred că am şansa să mă apăr corect şi că argumentele mele, care sunt probate şi în fapt şi în drept, vor fi avute în vedere. Voi participa şi mă voi implica activ în procesele mele de data aceasta, lucru pe care nu l-am făcut înainte ştiind că orice aş face soarta mea era pecetluită. Acum, cred că am o şansă să mă apăr în faţa acestor acuzaţii care s-au formulat împotriva mea, pe vremea când acuzaţiile se făceau aşa de uşor cu un denunţ”, a afirmat Udrea.

Declaraţia a fost făcută la sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde a avut loc un nou termen în procesul în care Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălarea banilor.

În legătură cu acest proces, Udrea şi-a exprimat speranţa că dosarul va fi retrimis la DNA.

„S-au pus concluzii în ceea ce priveşte probele administrate în camera preliminară şi cererile şi excepţiile depuse în cameră preliminară. (…) A fost o dezbatere cu argumente, frumoasă, care a durat ceva şi speranţa este că acest dosar se va întoarce din nou la procurori, aşa cum a fost întors în luna februarie de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest dosar este acela despre care doamna procuror Iorga Moraru a declarat că au fost făcute presiuni asupra dânsei să mă aresteze a treia oară, presiuni făcute de doamna Kovesi. Instanţa a trimis dosarul în februarie înapoi la procurori, pentru că este un dosar prost făcut. Procurorii l-au retrimis la instanţa de judecată, iar speranţa mea este că se va întoarce la procurori şi în urma unei analize serioase şi fără ranchiună vor închide acest dosar la DNA”, a spus Elena Udrea.

Un proces reluat

Iniţial, acest dosar a fost trimis în judecată în decembrie 2017, dar în faza camerei preliminare judecătorii ÎCCJ au stabilit că trebuie eliminate o serie de probe din dosar, respectiv o serie de mesaje email, context în care au restituit, definitiv, cauza la parchet.

DNA susţine că, în cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută de un om de afaceri (Bogdan Buzăianu – n.r.), prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA.

Influenţa fostului demnitar, notează anchetatorii, ar fi fost necesară în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate (preţ şi cantitate de energie furnizată), a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA.

Din suma promisă, Udrea a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii.

 
Citeşte şi:

Antena 3: Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a plecat din Costa Rica în Spania

Dosarul Alinei Bica se va rejudeca. Înalta Curte a desființat sentința de patru ani de închisoare primită de fosta șefă DIICOT

Alina Bica a depus o plângere pe numele Laurei Codruța Kovesi: „Îi cer daune de 2 milioane de euro”

     
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon