Imediat după ce tânără a leşinat la ora de sport ea a fost transportată, în comă, la spitalul din Jibou, de unde a fost transferată la Zalău şi mai apoi la Cluj-Napoca, însă nu a mai putut fi salvată de medici.
„În cursul zilei de ieri (marţi – n.r.), din informaţiile pe care eu le am, între 10.00 şi 11.00, un profesor de sport a dat o probă cu nişte copii de clasa a IX-a. La proba respectivă, unei fete i s-a făcut rău, a făcut un stop cardio-respirator, a fost chemată salvarea, a fost transportată de urgenţă la spitalul din Jibou, a intrat în comă, de fapt a fost în comă imediat după, de la Jibou au trimis-o la Zalău, de la Zalău a fost trimisă la Cluj, împreună cu bunica ei şi au fost însoţiţi şi de profesorul de sport. Părinţii sunt plecaţi în Italia, astăzi au sosit la Cluj. Azi noapte a murit fetiţa”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Ioan Abrudan.
Acesta a precizat că, potrivit spuselor bunicii, eleva practicase sportul, alergând, în clasa a VIII-a, la diverse concursuri de cros judeţene. Inspectorul Şcolar Judeţean a luat deja legătura atât cu familia, cât şi cu primăria din Jibou, pentru a se vedea modul în care poate fi ajutată familia tinerei.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.