Jurnalista Emilia Șercan anunță că Parchetul Curții de Apel București i-a respins plângerea față de clasarea dosarului de kompromat

 16 comentarii
Arhiva foto

Jurnalista de investigație Emilia Şercan a anunțat miercuri, 20 decembrie, că Parchetul Curții de Apel București (PCAB) i-a respins plângerea împotriva soluției de clasare a dosarului privind operaţiunea de „kompromat” la adresa ei. „Voi ataca soluția în instanță, aceasta fiind ultima cale de atac legală care mi-a mai rămas”, a precizat jurnalista.

Emilia Șercan spune că a primit decizia aseară, la ora 17.52, „după 26 de zile de la înregistrarea plângerii mele, deși termenul legal de răspuns, prevăzut de Codul de procedură penală, este de 20 de zile”.

„Faptul că am primit soluția abia ieri, la 6 zile după expirarea termenului legal, faptul că soluția este motivată superficial, într-un text dezarticulat, plin de greșeli sau de fraze lipsite de logică, mă face să cred cu toată convingerea că Parchetul nu avea de gând să îmi răspundă, dar a făcut-o la repezeală, după ce luni au fost alături de mine, la protest, aproape 70 de colegi de presă”, spune Emilia Șercan, pe pagina sa de Facebook.

Pe lângă asta, jurnalista spune că are de achitat cheltuieli judiciare de 100 de lei.

„A fost generos domnul Popa (n.r. - Florin Mircea Popa, șeful PCAB), probabil cuprins de spiritul sărbătorilor – că de regulă mă taxa cu câte 150 de lei”, a mai scris Emilia Șercan.

Dosarul privind operaţiunea de „kompromat” la adresa jurnalistei Emilia Şercan a fost clasat de Parchetul Curții de Apel București, la începutul lunii noiembrie. Operaţiunea la adresa Emiliei Şercan a început la scurt timp după ce jurnalista a arătat că teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă, premier la data respectivă, este plagiată.

Jurnalista a protestat din 24 noiembrie în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel Bucureşti față de clasarea dosarului. Iar luni dimineață, 18 decembrie, la Parchetul general a fost organizat un flashmob pentru sustinerea jurnalistei, la care au luat parte zeci de oameni, între care jurnaliști.

Șercan insistă că decizia inițială de clasare a dosarului de kompromat și cea de menținere a soluției de clasare „este una evident politică”, luată cu scopul de a-i proteja, spune ea, „pe cei implicați: șefi din poliție, oameni din presă, politică și, cel mai probabil, și unii care au legături cu un serviciu de informații”.

„Dosarul a fost anchetat superficial, direcționat în mod vădit spre îngroparea adevărului, nu pentru aflarea lui, iar procurorul de caz s-a comportat ca avocatul infractorilor care au pus la cale compromiterea mea, nu ca un avocat al statului ce este, plătit (regește) pentru a servi interesele generale ale societăţii şi a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor, așa cum zice la Constituție”.

„Îmi închei protestul simbolic după 16 zile state în stradă”

În finalul mesajului, Șercan anunță că pune capăt protestului din fața Parchetului General, după 16 zile de ieșit în stradă, și mulțumește colegilor din presă care s-au alăturat, luni, protestului față de închiderea dosarului.

„Îmi închei protestul simbolic după 16 zile state în stradă. Am nevoie de timp să reiau dosarul pentru a putea face contestație la instanță, dar și să scriu un jurnal al zilelor petrecute în stradă, cu observații adunate începând cu 24 noiembrie și până ieri. Și un mic gând de final de postare: nu îi las și nu mă las!”, a conchis Emilia Șercan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (16)
  • Avatar comentarii

    nasty1 20.12.2023, 13:27

    Decizii ticaloase luate de o justitie ticaloasa cumparata de PSD-PNL. 3 miliarde de euro ii costa pe contribuabilii romani doar suplimentarile de salarii pe care magistratii au decis sa si le acorde, prin decizii judecatoresti pe care si le-au judecat singuri si au decis in favoarea lor! :))) Iar guvernul PSD -PNL Ciolacu-Ciuca se grabeste sa le dea, in timp ce profesorilor li se spune ca nu-s bani si li se arunca in scarba mult mai putin (nici o treime) decat cei 40% promisi acum cateva luni.

  • Avatar comentarii

    durban22 20.12.2023, 13:38

    Trebuia sa-si dea seama de dinainte de decizia aceasta de respingere, deoarece, nimeni in tara asta nu o sa fie de partea dreptatii si a binelui poporului roman,ci exact invers--MAI BINE SA SE LASE PAGUBASA, PENTRU CA NU O SA AIBE SANSE DE CASTIG CEL PUTIN IN ROMANIA !.

  • Avatar comentarii

    CineStie 20.12.2023, 13:47

    hehehe...pai HOTII nu trebuie sa acopere HOTII? Ca o mana spala pe alta...poate sunt probleme cuy anumite lucrari si pe la Curtea de Apel. :) Cine stie, cunoaste!

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 20.12.2023, 13:59

    Trebuie mărit nivelul de trai in România sintem țara cu cei mai mulți săraci din Europa dar unii au prea mult și unii prea puțin

  • Avatar comentarii

    Andan09 20.12.2023, 14:01

    Nu ma mira asa rezultat... am impresia ca guvernele PSD-PNL dezbina romanii mai mult ca niciodata...

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală