Dosarul privind operaţiunea de kompromat la adresa jurnalistei Emilia Şercan a fost clasat de Parchetul Curții de Apel București (PCAB), scrie PressOne, sub semnătura Emiliei Şercan.
La mai bine de un an şi jumătate de la începerea anchetei privind kompromatul la adresa jurnalistei Emilia Şercan, procurorii au clasat cazul. Potrivit jurnalistei, procuroarea Nicoleta Rotaru de la PCAB a decis că următoarele 7 infracțiuni nu există:
Emilia Şercan mai arată că în cazul furtului a 5 fotografii personale, care se încadrează la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, procuroarea Nicoleta Rotaru a stabilit că „a intervenit prescripția răspunderii penale”.
De asemenea, pentru violarea vieții private prin publicarea celor 5 fotografii personale ale Emiliei Şercan pe 31 de site-uri pentru adulți, a fost dispusă „disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor”.
Operaţiunea de kompromat la adresa Emiliei Şercan a început la scurt timp după ce jurnalista a arătat că teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă, premier la data respectivă, este plagiată.
Emilia Şercan susţine că decizia de soluționare rapidă a dosarului aparține Parchetului General, care a transmis la PCAB o notă de îndrumare și control prin care a cerut să fie luate „măsuri de impulsionare a soluționării cauzei până la finalul lunii octombrie 2023".
Clasarea dosarului de kompromat vine la mai puţin de o lună după ce Parchetul a renunțat la urmărirea penală în dosarul amenințării jurnalistei Emilia Șercan, după dezvăluirea plagiatului lui Nicolae Ciucă.
Articolul integral, pe Pressone.ro.
Dymy 06.11.2023, 12:12
Sistemul e puternic , al naibii de puternic
.ZORRO. 06.11.2023, 12:28
O rusine de rezolutie, o rusine de procurori, o rusine de servicii, o rusine de politicieni. Tara asta nu poate scapa, daca nu se scutura de parazitii astia.
Ando22 06.11.2023, 14:02
Ce rușine de Poliție! Niște cioflingari!
Frumosul1 06.11.2023, 14:02
Legea nu este pentru toată lumea și au făcut portițe de scăpare
cineva13 06.11.2023, 14:26
În România legea nu este pentru toți...Legea este în așa fel, încât toți ticăloșii și corupții să fie apărați. ii să fie apărați, nu pedepsiți.