Eugen Sechila, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost ridicat, miercuri, de pe aeroport de polițiști și dus la audieri, cu mandat, la Parchetul General, relatează Antena 3 CNN. Se pare că acesta intenționa să se îmbarce într-o cursă spre Oradea.
El este supranumit „umbra lui Călin Georgescu", după ce a apărut alături de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în timpul unui interviu.
Eugen Sechila, aghiotantul lui Georgescu, este un fost membru al Legiunii Străine, organizator de tabere paramilitare, membru în asociația „Gogu Puiu”.
Cunoscut pentru legăturile cu Călin Georgescu, care a negat orice asociere cu Mișcarea Legionară, Sechila a fost ridicat și în decembrie 2024 de polițiștii de la Crimă Organizată din Otopeni și dus la Parchetul General pentru audieri, iar mașina sa a fost percheziționată.
Deși Călin Georgescu, candidatul care a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale, a negat legăturile cu mișcarea neolegionară, acesta a fost fotografiat, în urmă cu câteva luni, alături de Horațiu Potra și Eugen Sechila.
Eugen Sechila este lider al mișcării neolegionare și un susținător activ al ideologiei legionare. Iar Călin Georgescu a fost surprins în compania acestuia și înainte de a participa la emisiunea lui Marius Tucă.
Miercuri, 26 februrie, și bodyguardul lui Călin Georgescu, Marin Burcea, a fost adus la Parchetul General pentru audieri, potrivit televiziunii Digi24.