Unde petreci de Dragobete? Ai de ales între căsătorii la Poarta Sărutului, șezători sau concerte

Comentează

Evenimente de Dragobete. Sărbătoarea Dragobetelui, 24 februarie, face parte din tradiţia poporului roman, semnificând, printre altele și Ziua Îndrăgostiților autohtonă, și este serbată ca atare în mai multe orașe.

Ziua de 24 februarie marchează Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, care anunță, totodată și venirea primăverii. Dacă încă nu știi cum să își surprinzi persoana iubită, Libertatea îți prezintă o listă a principalelor evenimente de Dragobete organizate în mai multe orașe din România.

Evenimente de Dragobete în București

Teatru de umbre pentru cei mici, tradiții de Dragobete, melodii de dor, hore strămoșești, dar și un concurs de poezii de dragoste fac parte din programul anunțat de Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" pentru 24-26 februarie, marcând astfel sărbătoarea tinereții și a iubirii la români.

Pe 24 februarie, de la ora 18:00, şapte poeţi contemporani vor susţine recitaluri de poezie la Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti (str. Sf. Dumitru nr. 2). „Dragobete de poezie şi blues” este un eveniment în care 7 poeţi citesc cele mai frumoase poezii de dragoste pe care le-au scris. Invitatul de onoare al serii este academicianul Mihai Şora, care va prezenta un text inedit despre iubire. Poeţii Ioana Crăciunescu, Teodor Dună, Florin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Adrian Suciu şi Paul Vinicius vor citi propriile poeme de dragoste. Mircea Tiberian va acompania, la pian, recitalurile - pe ritmuri de blues şi jazz.

Pasărea Rock și Vunk, concerte în Constanța

De la ora 21:30, muzicienii de la Pasărea Rock vă invită să sărbătoriți Dragobetele ascultând un recital folk rock de cea mai bună calitate. Prețul unui bilet este 60 de lei și poate fi cumpărat de la sediul clubului. Și trupa VUNK va susține un concert de Dragobete, la Doors Club, prețul unui bilet fiind de 55 de lei.

Ploieștenii sunt așteptați la Filarmonică

Filarmonica din Ploiești organizează joi, 23 februarie și vineri, 24 februarie concerte-eveniment de Dragobete. Joi, 23 februarie, va avea loc un concert simfonic cu artiști români de valoare, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru, iar vineri, 24 februarie, sub sloganul - ,,Iubește Românește" – se va desfășura un proiect excepțional marca Filarmonica ,,Paul Constantinescu" și Teatrul ,,Toma Caragiu". Ambele spectacole încep la ora 19.00.

Căsătorii de probă la Castelul Corvinilor

Îndrăgostiții din Hunedoara sunt invitați în data de 24 februarie la Castelul Corvinilor. Pentru prima dată în municipiul Hunedoara, ei vor avea ocazia să se căsătorească de probă, ceremonia fiind oficiată de primarul municipiului Hunedoara.

Arhiva foto

„Ceremoniile de oficiere a căsătoriilor de probă vor avea loc în Capela Castelului Corvinilor, între orele 13.00 – 15.00. Pentru buna desfășurare a evenimentului persoanele interesate sunt rugate să se înscrie pe pagina de Facebook a evenimentului – Dragobete la Hunedoara”, informează Elena Iancău, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Hunedoara.

Evenimente de Dragobete în Cluj

Cele mai frumoase cântece de dragoste vor fi aduse în fața publicului clujean de tineri interpreți de folclor din zona Transilvaniei, joi, 23 februarie 2017, de la ora 18:00, în sala de spectacole „Dumitru Fărcaș” a Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Zi de sărbătoare și la Deva

Vineri, 24 februarie 2017, de la ora 15, Primăria municipiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită, în holul mare al Centrului Cultural, să iubiţi româneşte de Dragobete. La eveniment participă elevi de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, Colegiul Tehnic „Transilvania” şi Şcoala Generală „Andrei Şaguna”, precum şi membri ai Asociaţiei „Castelul din Carpaţi”. Surprizele se vor ţine lanţ în ziua de Dragobete: jocuri de îndemânare între perechile de îndrăgostiţi, concursuri cu premii, cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, karaoke, microrecitaluri Roxana Olşanschi, Rareş Farcău, Alin Gavriluţă şi Ioana Dronca, expoziţie de caricatură şi stand de cadouri şi mărţişoare.

Velea și Antonia cântă la Timișoara

De Dragobete, Antonia și Alex Velea, doi îndrăgostiți perfecți pentru această sărbătoare minunată, vor cânta în Iulius Mall, din Timișoara, de la ora 19:00. Mai mult, cei care fac shopping în valoare de minimum 100 de lei din magazinele acestui mall se pot înscrie la tombola specială. Premiile de răsfăț, oferite prin tragere la sorți, sunt: o vacanţă exotică în valoare de 2.000 de euro, trei cine romantice, sesiuni de masaj şi relaxare pentru cupluri, ciocolatată sau sucuri delicioase.

Arhiva foto

În plus, de la ora 21:00, într-un club din oraș, îndrăgostiții sunt invitați să sărbătorească ziua dragostei printr-un concert special alături de formația The Amsterdams.

Emeric Imre, Mircea Vintilă şi Dinu Olărașu vin la Piteşti

Sâmbătă, pe 25 februarie, la ora 19.00, la Teatrul Al. Davila Pitești va ave aloc un spectacol dedicat zilei de Dragobete. Spectacolul de muzică folk și poezie în are pe afiș pe Emeric Imre, Mircea Vintilă, Dinu Olărașu, precum și actorii Teatrului Al. Davila, Mirela Dinu și Dan Andrei. Prețul unui bilet este de 30 lei.

Și la Casa de Cultură a Studenților Pitești se va desfășura pe 25 februarie 2017 un eveniment special pentru a marca ziua de Dragobete. Evenimentul intitulat ” Iubește Fete” va începe la ora 12:00 în Sala de Spectacole a CCS (Club Hush). În cadrul evenimentului vor avea loc: dansuri populare, obiceiuri și tradiții, momente specifice dedicate Zilei lui Dragobete, prezentate de tineri și studenți din cadrul CCS Pitești cât și Ansamblurile ”Muguraș Măgura” și ”Doruleț”.

Spectacol şi căsătorii la Poarta Sărutului

Direcția de Turism și Evenimente Culturale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Școala Populară de Artă Târgu Jiu și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” organizează pe 24 februarie, o serie de manifestări dedicate Sărbătorii Dragobetelui. Acțiunile debutează la ora 11:00 cu un spectacol susținut de Fanfara „Armonia” la foișorul din Parcul Central „Constantin Brâncuși”, iar, începând cu ora 16:00, artiștii Școlii Populare de Artă vor oferi publicului spectacolul Sărbătoarea Dragostei – Dragobetele, eveniment ce va avea loc la amfiteatrul din zona centrală a municipiului Târgu Jiu.

Revelion la Poarta Sărutului

Potrivit tradiției, reprezentanții Primăriei Municipiului Târgu Jiu vor oficia și anul acesta căsătorii cu prilejul Sărbătorii Dragobetelui. Trei cupluri își vor uni destinele, atât la Poarta Sărutului, cât și în sala de căsătorii a instituției

Şezătoare de Dragobete, la Urşani

Vineri, 24 februarie 2017, cu începere de la ora 18.00, are loc o şezătoare de Dragobete la Căminul Cultural Urşani din oraşul Horezu.

„Am strâns, lângă noi, tot ceea ce înseamnă vatră folclorică a satului. Aici avem şi meşteri populari şi, spre surprinderea multora, este singurul loc din judeţul Vâlcea unde se construiesc fluiere. Acest meşteşug chiar a fost dat mai departe tinerei generaţii de către Nicolae Bem, meşterul nostru popular, care se mândreşte şi spune că a trimis fluiere pe toate continentele lumii. Fetele şi băieţii din vatra satului, îmbrăcaţi în costume populare, se vor aduna şi vor ieşi la Căminul Cultural unde vom petrece sărbătoarea de Dragobete. La acest eveniment va participa şi Ansamblul folcloric „Brăduleţul” al Casei de Cultură Horezu pentru a întregii atmosfera Sărbătorii de Dragobete. De asemenea, vor veni şi prichindeii de la Clubul Copiilor Horezu şi vor prezenta un program artistic”, a spus Constantin Iovan, directorul Casei de Cultură Horezu.

Târg și concert caritabil, la Bistrița

În perioada vineri 24 februarie – miercuri 8 martie, Primăria Bistriţa organizează tradiționalul Târg de Dragobete şi Mărţişor în Piata Centrală. La acest târg sunt aşteptaţi meşteri populari din Bistriţa-Năsăud, dar şi elevi ai şcolilor din Bistriţa, pentru a expune spre vânzare mărţişoare și obiecte specifice celor două sărbători.

Tot vineri, Radio Balada îi invită pe toţi bistriţenii să petreacă româneşte în compania unor renumiţi solişti de muzică folclorică! O parte din banii adunaţi în urma concertului folcloric vor fi donaţi celor peste 177 de copii orfani de la Mănăstirea Podul Coşnei.

„Cântând de Dragobete“ în Neamț

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț, prin Școala Populară de Arte, organizează duminică, 26 februarie, începând cu ora 16.00, în sala „Calistrat Hogaș“ a Consiliului Județean Neamț, un spectacol muzical folcloric dedicat sărbătorii de Dragobete. Îndrumați de Georgiana Șerban-Axinte, elevii clasei de canto popular pregătesc, pe lângă o serie de surprize, câteva momente legate de tradițiile care se practică în cadrul ceremonialului nunții la români: alegerea nașilor, învoalarea miresei, hora miresei, turta miresei și mersul în alai.

Dragobetele sărută fetele la Biblioteca Județeană Satu Mare

Biblioteca Județeană, în parteneriat cu Muzeul Județean și Colegiul Național „Doamna Stanca”, organizează joi, 23 februarie, cu începere de la ora 10.00, un eveniment dedicat sărbătorii dragostei la români, Dragobetele. Evenimentul inițiat de către bibliotecarii secției de împrumut pentru adulți se va desfășura în Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” și va reuni o serie de activități menite să aducă în fața publicului prezent străvechile obiceiuri populare românești dedicate acestei sărbători.

Ansamblul “Lugojana”, spectacol deosebit de Dragobete

Cei mai tineri dintre artiştii Ansamblului folcloric „Lugojana” se pregătesc de spectacol. Vineri, 24 februarie, cu ocazia sărbătorii de Dragobete, aceştia vor prezenta în faţa lugojenilor suite coregrafice din zonele de câmpie şi de munte ale Banatului, spectacolul urmând să aibă loc în Piaţa „Iosif Constantin Drăgan” din oraş. Pe lângă dansurile populare, vor interpreta mai multe melodii solistele Ancuţa Coşovan, Daiana Tofei şi Ana Maria Vlaiconi. Spectacolul este porgramat să înceapă la ora 10.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-9 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește