Armata României a continuat apoi să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
În efortul de război, România a pierdut circa 170.000 de ostaşi, alte sute de mii fiind răniţi sau dați dispăruți.
Și în 2017, Ziua Armatei României va fi aniversată printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane de pe teritoriul național, ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români.
Evenimente în București și în țară, de Ziua Armatei Române
În Bucureşti, activităţile vor avea loc după următorul program:
– 25 octombrie, ora 10.00, Monumentul Eroilor Patriei, de la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” – ceremonie militară de depuneri de coroane de flori;
– 25 octombrie, începând cu ora 11.00, Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol – spectacole folclorice și ale muzicilor de fanfară, expoziții (tehnică și echipamente militare, standuri de carte, fotografie și de promovare a carierei militare), ateliere de tir cu arcul și de instrucție pentru promovarea carierei militare – „Military Boot Camp”, ceremonii militare de depuneri de coroane de flori și depunerea jurământului militar de către elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ;
Astfel, începând cu ora 11.00, militari din toate categoriile de forțe ale armatei vor prezenta elemente de tehnică și echipament din dotare, vor fi organizate ateliere de tir cu arcul și de instrucție pentru promovarea carierei militare – „Military Boot Camp”, standuri de carte, fotografii cu specific militar din actualitate sau istorice. De asemenea, vor avea loc demonstrații de mânuire a armamentului, de tip drill-team, spectacole folclorice și ale muzicilor de fanfară. Accesul publicului va fi liber.
De la ora 15.00, la Mormântul Ostașului Necunoscut vor avea loc o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane de flori, ceremonia de schimbare a gărzii la Mormânt și depunerea jurământului militar de către studenți și cursanți din instituții militare de învățământ.
– 25 octombrie, ora 19.00 – retragere cu torţe pe traseul Mormântul Ostașului Necunoscut – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din bulevardul Timișoara;
– 25 octombrie, ora 21 45, Berăria H din Parcul Herăstrău – concert al Muzicii Reprezentative a M.Ap.N.
În garnizoanele din țară, la monumentele eroilor, vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori, în memoria celor care s-au jertfit pentru patrie.
Cu prilejul Zilei Armatei României, statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei, comandamentele, marile unităţi şi unităţile militare de pe întreg teritoriul ţării organizează Ziua Porţilor Deschise, activităţi cultural-artistice şi sportive, simpozioane, întâlniri cu veteranii de război, expoziţii, gale de filme, spectacole şi activităţi de îngrijire a cimitirelor şi monumentelor eroilor.
De asemenea, în teatrele de operații unde sunt dislocați militari români se vor desfășura ceremonii militare, activități cultural-educative, videoteleconferințe și competiții sportive alături de invitați ai armatelor partenere.
În şcoli, licee şi colegii din marile garnizoane se desfăşoară proiectul „Ziua Armatei României în şcoli”, iar militarii organizaţi voluntar în grupul INVICTUS România continuă „Ştafeta Veteranilor” care, în acest an, este la a IV-a ediție și are ca element de noutate plecarea din trei localități diferite (Craiova, București și Iași) având punct final Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” din Carei, în data de 25 octombrie.
Și anul trecut, Ziua Armatei Române a fost sărbătorită în toată ţara, inclusiv cu depuneri de coroane în Parcul Carol din București.
În prezent, aprecierile de care se bucură militarii români participanți în misiuni și operații în afara teritoriului țării contribuie la creşterea prestigiului internaţional al ţării noastre și sunt dovada concretă că Armata României deține importante resurse în domeniul asigurării securităţii, mai ales că a început un amplu proces de înzestrare cu sisteme moderne de armament pentru toate categoriile de forțe.
În urmă cu două zile, MApN a făcut ultimul pas pentru cumpărarea rachetelor PATRIOT. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a publicat vineri, 20 octombrie, proiectul de lege pentru achiziția rachetelor PATRIOT de la Guvernul Statelor Unite.
Tot atunci, Statele Unite au aprobat vânzarea de rachete Patriot pentru România, valoarea contractului fiind uriașă
Iată ce spunea președintele României, Klaus Iohannis, despre achiziţia de rachete Patriot: Noi nu ne pregătim să atacăm pe nimeni!
Mai mult, ultimele trei aeronave F-16 Fighting Falcon, din acordul româno-portughez au intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române
Iar Armata Română va face o nouă achiziție militară majoră, după Patriot, pentru că SUA a aprobat vânzarea către România a unui sistem de rachete de artilerie.
CITEȘTE ȘI… Sfinxul de la Buștea, monument al naturii mai puțin cunoscut. Cum se ajunge la „uriașul” împietrit din Munții Buzăului
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro