EXCLUSIV | Drama lui Ion Nica, tatăl handbalistei moarte în accidentul de parașutism: ”Plâng și vorbesc cu fetița mea!” GALERIE FOTO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ion Nica, tatăl handbalistei Andreea, nu mai e om de când fetița sa a pierit cu trupul zdrobit în cumplitul accident aviatic de la Aerodromul Clinceni. De patru luni, amara lui viață, trăită ca un blestem neînțeles, se împarte între drumurile făcute la sala de sport din Slobozia, care poartă acum numele fiicei sale, și cele care-i duc, zilnic, pașii triști și însingurați, la mormântul Andreei. Lovit de soartă, președintele CSM Unirea Slobozia, plânge cu lacrimi grele de părinte greu încercat și vorbește, dincolo de moarte, cu fata lui.
S-au scurs aproape 5 luni de la nenorocirea care i-a răpit fiica, răstimp în care existența lui Ion Nica, dar și a întregii sale familii lovită de necaz, a fost complet răvășită. Tot de atunci, nu există secundă în care gândurile să nu-i fugă la viitorul copilei lui ale cărei speranțe nu-și vor mai atinge niciodată orizontul.
”De ce, Doamne, de ce?! Aveam planuri mari pentru copila mea. O carieră măreață în sport, o familie, nepoți de la ea... Acum sunt distrus... Acea zi nenoricită mi-a furat visele pe care le are orice părinte. Mi-au ucis fata, a murit nevinovată”, spune Nica fără să-și poată stăpâni lacrimile grele învățate cu drumul pe obraj.
În biroul său de la CSM Unirea Slobozia, Andreea îl privește zâmbitoare dintr-o fotografie înrămată și așezată la loc de cinste. Andreea e și în sala de joc, în spatele porții pe care o apăra, pe peretele de la intrarea jucătorilor. Numele îi este scris și pe un banner din tribune folosit de suporteri la o partidă din deplasare, jucată la Cluj. Andreea e, lângă toată echipa, și în sala trofeelor.
”Cu asta am rămas, cu amintiri. Cu fotografiile de la jocuri, cu medaliile ei, cu diplomele ei. Junioară de excepție, o handbalistă muncitoare care s-a dedicat sportului. A fost colegă cu Cristina Neagu, cu Patricia Vizitiu, cu Luciana Marin. Acum...”, pășește bărbatul printre amintirile legate de cariera spotivă a fetei lui.
Precum o obsesie care nu-i lasă sufletului odihnă, Nica se întoarce la acea zi blestemată de 18 octombrie a anului trecut.
”Eram la țară când am aflat nenorocirea. Am auzit la televizor că niște parașutiști au avut un accident groaznic, dar nu m-am gândit la fiica mea. Eu habar nu aveam că ea se duce la București să sară. Apoi m-a sunat ginerele meu (n.r. soțul Gabrielei, sora Andreei) și mi-a zis că fetița mea a avut un accident. Am zburat către spital, dar nu am mai prins-o în viață. Mi-au spus doar că era conștientă când a intrat în operație. Apoi...”, ne spune Nica în timp ce nu-și dezlipește ochii de la fotografiile cu fiica sa.
[libgallery id="1313047"]
Regretele sale sunt cu atât mai mari cu cât nu a mai apucat să vorbească cu fata sa după meciul pe care Unirea Slobozia l-a jucat acasă cu Craiova. Pierderea celor trei puncte pe mâna unui șapte metri ratat în ultima secundă o cam demoralizase pe Andreea care avea un obicei să vorbească cu tatăl său după fiecare meci. Atunci, destinul nu le-a mai dat răgaz. Fetele au ieșit în oraș, la o cafea, și părintele nu s-a dus să le dranjeze... La distanță de numai o noapte, Andreea se zdrobea de pământ într-o cădere necontrolată de la cel puțin 70 de metri înălțime. Parașutele care îi purtau în zbor pe ea și pe instructorul său s-au încurcat în aer cu cea a unui alt instructor...
”Era conștientă, sărăcuța. L-a recunoscut pe iubitul ei, Cătălin, care era cu ea acolo. Băiatul mi-a spus că a pus-o să respire calm, liniștit, dar ea spunea că o doare tot trupul. Era conștientă. Ăsta cred că a fost ghinionul ei, că era conștientă! Instructorul ei (n.r. Adrian Costandache) era inconștient și, probabil, conform unor protocoale medicale, l-au luat pe el cu elipcopterul. Nu acuz pe nimeni, dar poate dacă o luau și pe ea, poate acum mai trăia. Nu știu...”, rememorează bietul părinte peste care a căzut blestemul acea zi fatidică.
Fusese primul salt al Andreei. Din nefericire, soarta a vrut să fie și ultimul. A mai avut o tentativă de a zbura cu parapanta, dar atunci tatăl ei a oprit-o. Nu de teama de moarte, ci - culmea!, -, de frica unor accidentări la tendoane care puteau recidiva.
Captiv într-o viață, parcă, blestemată, Ion Nica se luptă cu amintirile dureroase. Dorul de Andreea îl mistuie, îi seacă ochii de lacrimi și îi chinuie sufletul. Zilnic, părintele se duce la căpătâiul fetiței sale care se odihnește într-o margine de cimitir. Dincolo de mormântul acoperit cu flori, dincolo de crucea pe care colegele din echipă i-au prins un mărțișor și drapelul tricolor, e fetița lui. Cea pe care o plânge neîncetat și cu care vorbește ca și cum ar fi aievea. Despre un viitor ale cărui orologii au încremenit nemilos și nedrept, despre durerea și singurătatea unui părinte care și-a înfropat copilul, despre golul imens pe care ea, Andreea, fetița lui, l-a lăsat în urma sa, despre promisiunile unui tată care nu se va opri până când cei ce se fac vinovați de moartea fiicei sale vor plăti. Despre...
