ellie white familie

Deși rolul unei bone este acela de a sta cu copii pentru ca părinții să-și poată vedea liniștiți de treabă, Ellie White nu a avut niciodată parte de acest privilegiu. Cântăreața a avut de suferit de pe urma faptului că a găsit cu greu o femeie cu care să-i lase pe cei mici. Din cauza faptului că locuiește în afara Bucureștiului, artista găsește cu greu o bonă, iar atunci când crede că a dat norocul peste ea, femeia renunță la job. De curând, Ellie a găsit o femeie cumsecade, pe care a atât ea cât și cei mici au îndrăgit-o imediat și speră să stea cât mai mult timp în preajma lor. După mai multe experiențe neplăcute, Ellie a ajuns în stadiul de a-și face program după dădacă, de teamă ca aceasta să nu se simtă deranjată și să o lase cu ochii în soare.

Ellie White a ajuns la cheremul bonei pentru că nu poate să-i ducă pe cei mici la grădiniță

Cu toate că Ellie și soțul ei, Doru, au un băiețel în vârstă de patru ani și o fetiță de un an și jumătate, cei doi nu îi pot duce pe micuți la grădiniță, respectiv creșă. În primul rând solista se numără printre mămicile care și-au alăptat copiii și în continuare o alăptează pe fiica ei, așa că i-ar fi foarte greu să o trimită la creșă, apoi locuința lor este în afara Bucureștiului și ar însemna să petreacă multe ore în trafic pentru a-i aduce pe micuți instituțiile de învățământ.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Demisie cu scandal în televiziune! Vedeta noastră le-a spus șefilor ADIO după 10 ani de emisiuni celebre
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
FANATIK.RO
Stațiunea din România unde stratul de zăpadă are aproape jumătate de metru. Unde se poate schia în weekend
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Observatornews.ro
România le merge direct la suflet turiştilor străini. O franţuzoaică nici n-a mai vrut să plece: "De opt ani sunt aici. Am deschis o afacere"
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor
HOROSCOP
Horoscop 3 ianuarie 2025. Capricornii se bucură de sprijin solid din partea celor din anturajul apropiat, de sfaturile și sugestiile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI