Conform unor surse din Parlament, Ministerul Justitiei are obligația de a înfiinta un registru, cu acces deschis publicului, care să conțină coordonatele principale ale infractorilor, mai ales ale pedofililor, celor deosebit de violenți sau recidivistilor, fără însă a le fi indicată adresa, ci doar localitatea de rezidență.

Ministerul Justiției va tine și un alt registru, mai amplu, cu informații detaliate inclusiv fotografia și adresa infractorului , la care vor avea acces doar justiția, poliția și reprezentanții administrației publice.

Mai mult poliția va elabora o hartă a infracțiunilor sexuale, ce va fi actualizată zilnic și va fi accesibilă publicului.

”În acest fel oamenii vor ști că în zonă în care locuiesc există indivizi periculoși care sunt un real pericol pentru ei și pentru copii lor. Se vor putea feri mai ușor de aceștia,cunoscând acest lucru. Totodată,această măsură îi va descuraja pe acești infractori să recidiveze, întrucât populația va fi informată că în localitatea respectivă există un astfel de individ”, au declarat pentru Libertatea inițiatorii legii.

Polonia a adoptat, joi, înființarea registrului infractorilor sexuali

Parlamentul din Varșovia, Polonia, a aprobat joi un proiect de lege care prevede crearea unui registru al infractorilor sexuali, printre care și pedofili. Acesta va fi accesibil publicului și va conține informații privind numele și localitatea de reședință a acestora. Și în acesată țară va exista și un registru mai amplu, care conține informații amănunțite (poze, adresa infractorului) dar la care vor avea acces doar autoritățile.

Mai mult, reprezentanții poliției au menționat că în curând va fi accesibilă publicului și o hartă care va prezenta zonele în care au loc cel mai des astfel de infracțiuni de natură sexuală.

Opoziția și Avocatul poporului au criticat textul pentru că face posibilă identificarea victimelor infracțiunilor cu caracter sexual, aceste persoane fiind adesea apropiați ai agresorilor. La rândul lor, infractorii sunt expuși riscului de răzbunare, susțin criticii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.