MENIU CAUTĂ
12 Ian. 2019 15:37

Femeile însărcinate care sunt expuse gazelor de eșapament, expuse unui risc mai mare de avort

Distribuie

Femeile însărcinate din mediul urban care sunt expuse noxelor de la gazele de eșapament ale automobilelor au un risc mai mare de avort, arată un studiu recent. Poluantul care afectează sarcina este dioxidul de azot, iar riscul crește cu 16%, este concluzia acestui studiu, prezentat de AP.

Concluziile acestui studiu au fost descrise drept „supărătoare” de unul dintre medicii care au condus studiul, de la Universitatea din Utah.

Avertizarea vine pe fondul creşterii îngrijorării privind potenţialele asocieri între poluarea aerului şi o listă din ce în ce mai mare de tulburări şi afecţiuni, inclusiv accidentul vascular cerebral, demenţa şi autismul, arată Agerpres.

Potrivit Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, se estimează că una din opt femei care ştiu că sunt gravide ajunge să piardă sarcina. Multe astfel de avorturi se petrec însă înainte ca femeile să fie conştiente de faptul că sunt gravide.

Studiul cu privire la posibilele legături dintre poluare şi riscul de avort a fost realizat pe baza unei analize a cazurilor a peste 1.300 de femei care s-au adresat departamentului de urgenţă al Universităţii din Utah după ce au suferit un avort între anii 2007 şi 2015.

„Rezultatele acestui studiu sunt supărătoare şi trebuie să colaborăm, la nivel de societate, pentru a găsi soluţii constructive”, a declarat Matthew Fuller, profesor asociat la universitatea amintită.


Citește și: Oficialii europeni, trataţi precum „prinţii” la Bucureşti. Meniu cu sarmale şi vin românesc. Cravate şi ii tradiţionale, oferite cadou de către Guvern


 

Comentarii