Firma lui Mugur Isărescu, respinsă de la un proiect de accesare a fondurilor europene, după o greșeală la rata de schimb valutar

 1 comentariu

Compania viticolă Măr SRL din Drăgășani, controlată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a ratat o finanțare europeană pentru o centrală fotovoltaică, din cauza unor greșeli de bază, printre care și aplicarea unui curs valutar greșit, relatează Profit.ro.

Proiect respins pentru greșeli elementare

Proiectul depus de Măr SRL, intitulat „Creșterea eficienței energetice în cadrul companiei Măr SRL”, a fost declarat neeligibil în cadrul schemei de ajutor de stat pentru energie regenerabilă în agricultură și industria alimentară.

Solicitarea a fost respinsă „inclusiv pentru că, în studiul de fezabilitate, a fost utilizat un curs de schimb euro-leu incorect în raport cu cerința specifică din Ghidul de finanțare”, potrivit sursei citate.

„Conform Ghidului solicitantului, pentru întocmirea studiului de fezabilitate, cursul de schimb utilizat va fi cursul BCE valabil la data întocmirii acestuia. (Cursul de 4.9743 folosit pentru data de 10.03.2025 este incorect, corect fiind 4.9765)”, se arată în documentul oficial analizat.

Capacitate fotovoltaică declarată greșit: de 10 ori mai mare

Nu doar rata de schimb greșită a stat la baza respingerii proiectului companiei deținute de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În acte a fost trecută o capacitate de 854 kW, în timp ce puterea reală era de doar 85,44 kW, de 10 ori mai mică. Această eroare a contribuit la respingerea finanțării.

Valoarea totală a investiției era de 67.840 euro, iar subvenția solicitată din fonduri UE era de circa 55.000 euro.

Performanță financiară în scădere

Conform datelor financiare publicate, Măr SRL a raportat un profit net de circa 185.000 lei, în 2024, în scădere cu aproape 84% față de anul anterior, când profitul era de 1,13 milioane lei.

Încasările au fost de 6,54 milioane lei, cu 12,2% mai puțin decât în 2023, iar compania a păstrat un efectiv mediu de 21 de angajați.

Alte erori semnalate în proiect

Documentația depusă de Măr SRL a prezentat mai multe probleme, potrivit sursei citate:

  • Estimarea consumului propriu de energie era incorectă și nu era susținută de facturi;
  • Nu a fost luat în calcul consumul viitor generat de noile echipamente;
  • Studiul de fezabilitate nu includea devizul general de cheltuieli, cerut obligatoriu.

Fonduri UE acordate altor companii cu proiecte mari

În contrast cu eșecul firmei lui Mugur Isărescu, alte companii au obținut finanțări de milioane de euro în același program:

  • Omnia Europe SA – parc fotovoltaic de 9,94 MW la Constanța: 3,08 milioane euro finanțare nerambursabilă;
  • Interpork Plus SRL (grupul Carmistin) – parc de 8,05 MW: 4,42 milioane euro finanțare;
  • Federația Organizațiilor de Utilizatori de Apă pentru Irigații Câmpia Covurlui – parc eolian de 8 MW: 5,43 milioane euro finanțare.

În total, au fost eligibile 689 de proiecte, cu o putere instalată cumulată de peste 309 MW și o valoare totală a finanțărilor nerambursabile de aproape 157 milioane euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Toni2 29.07.2025, 15:31

    Ar trebui ca guvernul să reducă și salariile celor de la BNR care au niste salarii exorbitante, nejustificat de mari, ei tot acuză că creșterile salariului minim și a pensiilor cauzează după mintea lor inflație, dar ale lor si celor ca ei cu salarii nesimțite , pensii speciale ce aduc hiperinflație și inechitate, Isărescu au alții de la BNR au și pensii și salarii nesimțite exorbitante.

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește