Prima bancă ce pleacă din România după OUG 114. First Bank cumpără Bank Leumi România

Comentează

First Bank, fosta Piraeus Bank România, a anunțat semnarea unui acord pentru preluarea Bank Leumi România. Achiziția este condiționată de aprobarea Băncii Naționale a României și Consiliului Concurenței și este așteptată să fie finalizată în a doua parte a anului.

Bank Leumi România deţine o reţea naţională de 15 sucursale, are 200 de angajați, administrează active de peste 250 milioane de euro şi depozite de 150 milioane de euro.

Valoarea tranzacției nu a fost anunțată.

First Bank este fosta Piraeus Bank și este deținută de către fondul american de investiții J.C. Flowers.

După finalizarea tranzacției, clienții Bank Leumi vor ajunge clienți ai First Bank. Până atunci, însă, aceștia se vor adresa tot către Bank Leumi.

Ordonanța lăcomiei

Aceasta este prima ieșire a unei bănci din România după aprobarea OUG 114. Aceasta a fost aprobată la finele anului trecut și a impus băncilor o taxă pe active care să varieze în funcție de indicele ROBOR.

Studiile BNR arătau că băncile din România sunt afectate de această taxă, iar unele chiar ar fi intrat pe pierdere.

Americanii vor să crească puternic

Banca americană susține că vrea să crească în România și să ofere servicii de calitate.

"Această achiziţie face parte din strategia băncii de a-şi extinde şi consolida prezenţa în România, cu obiectivul de a deveni un actor puternic pe piaţa locală.

Este cea de-a doua achiziţie pe care fondul american de investiţii J.C. Flowers & Co. o face în România în mai puţin de un an, dovedindu-şi interesul şi angajamentul faţă de această piaţă valoroasă. Având în vedere orientarea noastră către achiziţii relevante, ne păstrăm deschiderea spre oportunităţi similare de creştere.

Între timp, continuăm să facem business „The American Way”, cu accent pe creştere, prin servicii de calitate oferite clienţilor, digitalizare şi eficienţă", a declarat Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al First Bank.

După vânzarea proprietăților din România, Bank Leumi se va concentra pe activitățile din SUA și Marea Britanie.

Permutări în domeniul bancar

Mai multe tranzacții au avut loc în ultimii ani în sectorul bancar din România. Banca Transilvania a achiziționat Bancpost și Volksbank, iar OTP a cumpărat fosta Millennium. De asemenea, OTP a vrut să cumpere și Banca Românească, dar BNR nu și-a dat acordul.

În fine, Unicredit a răscumpărat acțiunile deținute de către omul de afaceri Ion Țiriac în cadrul filialei din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
BUCURESTI - DECLIC - ACTIUNE MANIFEST - 14 MAI 2025
Analiză
07:00
Violul de la școala de vară AUR: Inculpații reclamă „scurgeri de informații” și acuză că victima ar fi susținută de un ONG afiliat USR
O rețea de energie cu stâlpi de curent de înaltă tensiune și cabluri interconectate, fotografiată într-o zonă de câmpie din România, la apus. Foto: Shutterstock
06:18
România a importat mai multă energie decât a produs: 3.400 MW, sâmbătă seară. Capacitatea maximă de import este de 4.000 MW
MONDEN
Irina Fodor și Mona Segall
Exclusiv
4 oct.
Cum a ajuns Irina Fodor prezentatoare la „Asia Express” și „Chefi la cuțite”. Mona Segall dezvăluie cine a propus-o și cum se înțeleg după 10 ani de colaborare
Richard Abou Zaki
4 oct.
Chef Richard Abou Zaki a împlinit 30 de ani. Petrecere de lux în Italia, alături de colegii de la „Chefi la cuțite”
POLITIC
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Foto: presidency.ro
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
Dan Motreanu (primul din dreapta) este pe lista scurtă de premieri a lui Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni. Foto: Profimedia
Analiză
4 oct.
Nicușor Dan are patru nume de premier pe lista scurtă, înaintea consultărilor de la Cotroceni - Surse
Ultimele știri
07:55
Pericol uriaș într-o pădure din Iași: peste 70 de bombe și proiectile neexplodate, descoperite pe un teren unde oamenii merg la plimbare
07:54
Netanyahu cere verificări drastice ale zborurilor spre Israel după tentativa de deturnare a avionului FlyDubai
07:52
Doi români au renunțat la Dubai, Danemarca și Irlanda și s-au întors în România ca să deschidă o afacere pe 2.000 de mp, pe care oameni din toată țara vin să o admire
07:47
Benzina, o nouă scumpire, motorina se apropie de 11 lei, luni, 5 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
4 oct.
Patru țări europene au renunțat definitiv la schimbarea orei. Decizia de a elimina ora de vară și iarnă este blocată în UE
4 oct.
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
4 oct.
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
4 oct.
Horoscop 5 octombrie 2026. Gemenilor le este la fel de greu și astăzi la locul de muncă, poate și pe fondul unor probleme de sănătate
Bărbat dormind
07:00
Ce se întâmplă cu adevărat cu corpul tău când dormi pe spate: „Este deosebit de important”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
4 oct.
Adio vacanțe lungi și rigide. Cum se schimbă modul în care vom călători în 2027, potrivit unui nou studiu
Priveliște spre Castelul Bran, din împrejurimile orașului Brașov, în România
4 oct.
Transilvania și Castelul Bran conduc topul celor mai bune destinații europene de Halloween în 2026
Andreea Vasile și Raluca Hagiu, în cadrul podcastului „Prima dată”. Sursă foto: Libertatea
4 oct.
Andreea Vasile, despre fricile din copilărie, eșecuri și tranziția de la sport la teatru: „Mi-a fost foarte frică că n-o să intru”
O femeie cu o cămașă cu mâneci scurte, închisă la culoare, și cu pantaloni lungi, cu părul strâns, face patul într-o cameră de hotel
4 oct.
Ce ascund camerele de hotel chiar și la 5 stele. Mărturiile angajaților despre „curățenia de fațadă” și de ce nu ar trebui să bei niciodată din paharele din cameră
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
4 oct.
Traian Băsescu o vede pe Mirabela Grădinaru candidată la alegerile prezidențiale din 2030: „A învățat mersul pe covoare prin toate capitalele”
Trapperul Ian, unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai scenei trap din România, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști
4 oct.
Ian, reținut după gestul făcut pe scenă la Arenele Romane. Trapperul, anchetat pentru ultraj contra bunelor moravuri
Protestatarii au aprins lumânări cu inițialele jurnalistului Cristian Tudor Popescu (CTP) și i-au cântat „Veșnica pomenire”, un gest care a stârnit un val de critici vehemente în spațiul public.
4 oct.
CTP, reacție ironică după ce susținătorii lui Călin Georgescu i-au aprins lumânări: „Se pare că am murit”
octombrie însorit
4 oct.
Temperaturi de -5 grade Celsius la munte, dimineața și peste 27 grade Celsius, în timpul zilei, în vestul țării. Prognoza meteo ANM pentru perioada 4-11 octombrie 2026
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale