UPDATE ora 12.40 Președintele României a semnat decretele de numire a celor 5 miniștri interimari propuși de Guvernul condus de Florin Cîțu, trei de la PNL și doi de la UDMR.

UPDATE ora 12.10: Guvernul a anunțat propunerile de miniștri interimari după demisiile celor din USR PLUS.

Potrivit comunicatului Executivului, aceștia sunt: Florin Cîțu – Ministerul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu – Ministerul Transporturilor, Cseke Attila – Ministerul Sănătății, Tanczos Barna – Ministerul Cercetării și Virgil Popescu – Ministerul Economiei.

UPDATE 10.35 Propunerile de miniștri interimari au ajuns pe masa președintelui Klaus Iohannis.

„Președintele a primit solicitarea de emitere a decretelor pentru vacantarea posturilor, în urma demisiilor, și propunerile de interimari”, a transmis Administrația Prezidențială.

————————–

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri dimineaţă, 8 septembrie, înaintea ședinței conducerii PNL, că a trimis președintelui Klaus Iohannis informarea că miniştrii USR PLUS au demisionat şi propunerile de interimari.

„Am trimis demisiile și propunerile la palatul Cotroceni”, a declarat premierul Florin Cîțu, înainte de ședința liberalilor.

Demisiile şi interimatele devin efective după ce preşedintele Klaus Iohannis semnează decretele, iar acestea sunt publicate apoi în Monitorul Oficial.

Ce liberali preiau ministerele de la USR-PLUS

Surse politice Libertatea susțin că, după ultimele discuții din PNL, portofoliile rămase vacante vor fi preluate interimar, astfel: premierul Florin Cîțu va fi la Fonduri Europene, Dan Vîlceanu la Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna la Ministerul Cercetării, Cseke Attila la Ministerul Sănătății și Virgil Popescu la Ministerul Economiei, minister pe care l-a mai condus în 2020.

Premierul Florin Cîțu a convocat în această dimineață o ședință a Biroului Politic Național al PNL pentru a se asigura că toți parlamentarii partidului susțin demersurile Guvernului. „Cine face demersuri împotriva propriului guvern se va supune consecințelor propriului statut. Mi se pare bizar să faci demersuri propriului partid”, a spus Cîțu, înaintea BPN, potrivit Digi24. În replică, tabăra președintelui PNL Ludovic Orban a susținut că ședința nu a fost convocată statutar.

USR PLUS avea 6 ministere în Guvern

Alianţa USR PLUS deţinea în Guvern portofoliile Justiţiei, Sănătăţii, Cercetării, Proiectelor Europene, Transporturilor şi Economiei. Postul de ministru al Justiţiei a rămas deja vacant după revocarea lui Stelian Ion de către premierul Florin Cîțu, iar ministru interimar este Lucian Bode.

Din cabinetul Cîțu au demisionat ieri, 7 septembrie, vicepremierul Dan Barna, ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, ministrul economiei, Claudiu Năsui, ministrul cercetării, Ciprian Teleman, și ministrul proiectelor europene, Cristian Ghinea.

Citeşte şi:

Rareș Bogdan, după demisiile miniștrilor USR-PLUS: „Nu renunțăm la Florin Cîțu”

Vicepremierul Dan Barna şi cei cinci miniştri USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern

Ședinţa pe tema moţiunii de cenzură, suspendată a patra oară din lipsă de cvorum. Care este planul lui Orban

Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune despre România un japonez care s-a mutat din 2007 aici. A remarcat un mare defect la români
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Playtech.ro
Carmen Tănase rupe tăcerea despre motivul pentru care refuză testarea și vaccinarea anti-Covid-19: „Niște minciuni care...
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată sfâșiat de durere l-ar fi obligat pe pedofilul care i-a abuzat fetița să-și sape singur groapa, apoi l-ar fi ucis, în Rusia
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
HOROSCOP
Horoscop 22 septembrie 2021. Gemenii încep o nouă etapă pentru sfera sentimentală, una luminoasă și frumoasă
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Știrileprotv.ro
Președintele care s-a autoproclamat „cel mai cool dictator din lume” și a adoptat bitcoin ca monedă oficială
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good