Vicepremierul Dan Barna şi cei cinci miniştri USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern

Comentează
Arhiva foto

Marţi dimineață, 7 septembrie, începând cu ora 9.00, vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR-PLUS Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Ciprian Teleman și Cristian Ghinea au mers la Guvern pentru a-şi depune demisiile anunţate cu o seară înainte, atunci când Barna a spus că premierul Florin Cîțu „a dinamitat conștient și perfect responsabil această coaliție”.

UPDATE ora 16:04: Fostul ministru USR PLUS al Justiției, Stelian Ion, care a fost revocat de Florin Cîțu pe 1 septembrie, a transmis şi el, într-o declarație de presă, că prima parte a mandatului a fost sub auspicii foarte bune, însă ulterior a urmat un blocaj instituţional.

„Au fost 8 luni foarte intense. Am plecat de la MJ cu sentimentul unei zbateri teribile pentru promovarea reformelor în Justiţiei, o zbatere similară cu lupta din 2017-2018, împotriva celor care voiau să afecteze activitatea din Justiţie cu tot felul de propuneri nocive. În toată această perioadă a mandatului, am avut câteva repere foarte clare: să promovăm acele propuneri legislative care să facă sistemul judiciar mai eficient, care să accentueze independenţa sistemului judiciar şi care să fie mai apropiat de oameni”, a afirmat Stelian Ion, la prezentarea bilanțului de final de mandat.

UPDATE ora 12.00: Fostul ministru al economiei, Claudiu Năsui, a declarat într-o conferință de presă, după ce și-a depus demisia din Guvern, că ”URS PLUS a refuzat să facă parte din această horă” și că „liniile roșii sunt de netrecut și nu le-am trecut”.

„Este o zi bună pentru România. O zi în care putem să fim optimiști. Pentru prima dată în ultimii 31 de ani, un partid politic spune un «nu» răspicat hoției, risipei și jafului și nu doar la nivel retoric, pe Facebook sau în presă, ci și la nivelul acțiunii, prin retragerea sprijinului Guvernului”, a spus Claudiu Năsui, înainte de a face bilanțul activității.

UPDATE ora 11.00: Fostul ministru al transporturilor, Cătălin Drulă, a fost al doilea care a vorbit după depunerea demisiei, într-o conferință de presă. Drulă i-a transmis un mesaj extrem de dur prim ministrului Florin Cîțu, numindu-l „iresponsabil” și „premier toxic pentru România”.

„Am muncit zi și noapte cu pasiune. Plec din cauza unui premier iresponsabil și incapabil să înțeleagă ce înseamnă conducerea unui Guvern. Un premier despre care am spus că este zombie politic și care nu înțelege că este terminat politic”, a spus Cătălin Drulă.

„Da, Florine, s-a terminat. Te agăți de putere, dar România nu te mai vrea”, a adăugat fostul ministru, care a precizat că „am venit din pasiune și cu pasiune și am făcut treabă până când nu s-a mai putut, din cauza unui șef de Guvern toxic pentru România”.

UPDATE ora 10.03: Fostul ministru al sănătății, Ioana Mihăilă, a fost prima care a vorbit după demisie, în cadrul unui bilanț al activității, prezentat la Ministerul Sănătății, într-o conferință de presă.

Aceasta a mulțumit „întregului personal medical pentru profesionalism”. „Am realizat progrese reale pentru construirea spitalelor regionale”, a continuat Mihăilă, care a dat ca exemple cazurile spitalelor de la Iași, Cluj și Craiova. La finalul bilanțului, Mihăilă a mulțumit „tuturor colaboratorilor” și a spus că „a fost o onoare” să activeze în minister.

Întrebată apoi de jurnaliști dacă orgoliul politic este mai presus de sănătatea publică, Mihăilă a replicat: „Eu nu am niciun orgoliu politic, dar cred că întrebarea trebuie adresată premierului Cîțu, care deja a demis, în plin val 3, un ministru al sănătății".

Referitor la ministrul care va prelua interimatul în locul său, Ioana Mihăilă a spus că „oricine va prelua interimatul de la Sănătate va beneficia de întreaga mea colaborare, la fel cum va beneficia de colaborarea secretarilor de stat și a oamenilor din echipă, dacă aceștia doresc și sunt bine-veniți să rămână”, fără să ofere nume. Potrivit surselor politice Libertatea, Cseke Attila va fi interimar la Ministerul Sănătății.

UPDATE ora 10.00: Vicepremierul Dan Barna a anunțat că „am înregistrat și depus demisiile, împreună cu miniștrii USR-PLUS, la cabinetul premierului”.

Miniștrii USR-PLUS își depun demisiile din Guvern în această dimineață, demisiile urmând să fie înregistrate la Secretariatul General al Guvernului. Din cabinetul Cîțu se vor retrage vicepremierul Dan Barna, ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, ministrul economiei, Claudiu Năsui, ministrul cercetării, Ciprian Teleman, și ministrul proiectelor europene, Cristian Ghinea.

Apoi, miniștrii demisionari își vor prezenta bilanțurile în conferințe de presă. Mai întâi Ioana Mihăilă, la ora 10.00, apoi Cătălin Drulă la 11.00, Claudiu Năsui la 12.00 și Ciprian Teleman la 13.00, urmând ca apoi să fie anunțat și programul lui Cristian Ghinea.

Ce liberali preiau ministerele de la USR-PLUS

Potrivit surselor politice Libertatea, portofoliile rămase vacante vor fi preluate interimar, astfel: premierul Florin Cîțu va fi la Fonduri Europene, Dan Vîlceanu la Ministerul Transporturilor, Sorin Cîmpeanu la Ministerul Cercetării, Cseke Attila la Ministerul Sănătății și Virgil Popescu la Ministerul Economiei, minister pe care l-a mai condus în 2020.

Demisia miniștrilor USR-PLUS a fost anunțată aseară, de Dan Barna, care a spus că premierul Cîțu „a dinamitat conștient și perfect responsabil această coaliție, cu bună știință și cinism”. Barna a mai spus că „Florin Cîțu nu mai poate să fie premier și din acest motiv miniștrii USR-PLUS se retrag”, ca „să deblocăm această criză”.

Criza guvernamentală a fost generată pe 1 septembrie, după ce premierul Florin Cîțu l-a revocat pe ministrul justiţiei, Stelian Ion, susținând că acesta a refuzat să avizeze Programul de investiţii Anghel Saligny.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!