„Acea întâlnire care a fost între foştii pedelişti trebuie urgent urmată de o întâlnire cu baza întreagă a partidului, nu pe bucăţele. N-a fost rău că ne-am întâlnit parte dintre noi. Mai sunt anumite probleme la care trebuie găsite nişte răspunsuri, dar trebuie urgent tot partidul, baza, nu doar întâlnirea informală, nu doar pedelişti, pentru că noi suntem PNL şi eu asta am cerut în discursul meu”, a spus Flutur.

El a arătat că este necesară o armonizare în interiorul partidului, dar şi coagularea dreptei în perspectiva alegerilor viitoare ce se vor desfăşura anul viitor.

„PNL are obligaţia să dea semnalul de coagulare a dreptei în perioada următoare, pentru câştigarea următoarelor seturi de alegeri. România are nevoie de asta (…) Întâi să ne armonizăm în casă lucrurile între noi, după care, pasul următor, semnale de colaborare şi de coagulare a dreptei pe un proiect curajos pentru perioada următoare, ca să putem guverna”, a mai afirmat Flutur.

Potrivit lui Gheorghe Flutur, PNL trebuie să decidă „ce vrea să facă cu România când ajunge la guvernare” şi să demonstreze electoratului că are un program coerent pe care să-l pună în practică pentru a realiza obiectivele propuse.

„PNL trebuie să răspundă astăzi unor mari provocări. Ce vrea să facă cu România când ajunge la guvernare? Trebuie să explicăm oamenilor, să vadă că avem coerenţă şi că avem un program şi sunt câteva provocări mari la care partidul e obligat să răspundă”, a spus Flutur, exemplificând cu „discrepanţa uriaşă” dintre regiunile istorice, lipsa forţei de muncă şi „migraţia puternică”.

Vasile Blaga s-a întâlnit, miercuri, cu foștii colaboratori din PDL, la sediul din Aleea Modrogan.

Întâlnirea a avut loc în contextul unor tensiuni în interiorul Partidului Național Liberal, dar și al pregătirii pentru alegerile europarlamentare din 2019.

Citește și: VIDEO/ Bogdan Ene, neurochirurgul din Franța care vrea să revină acasă. ”Cine spune că nu se gândește să se întoarcă, fie s-a adaptat, fie minte”

EXCLUSIV Ce a spus Merkel despre Halep pe holurile Parlamentului European: „Mereu mă oprește și mă întreabă”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Ce a spus Merkel despre Halep pe holurile Parlamentului European: „Mereu mă oprește și mă întreabă”
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Fraţi români, executaţi pe malul unei bălţi de pescuit, în Belgia. Un fost ofiţer de poliţie i-ar fi ucis pe cei doi
Observatornews.ro
Fraţi români, executaţi pe malul unei bălţi de pescuit, în Belgia. Un fost ofiţer de poliţie i-ar fi ucis pe cei doi
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
HOROSCOP
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
Explicaţia tinerei din Moldova care s-a dezbrăcat în semn de protest în faţa poliţiei. Umilinţele la care a fost supusă atât ea, cât şi colegele ei
Știrileprotv.ro
Explicaţia tinerei din Moldova care s-a dezbrăcat în semn de protest în faţa poliţiei. Umilinţele la care a fost supusă atât ea, cât şi colegele ei
Gimnasta de aur a ţării a dispărut fără urmă. Când a fost văzută ultima oară şi indiciul descoperit
Telekomsport
Gimnasta de aur a ţării a dispărut fără urmă. Când a fost văzută ultima oară şi indiciul descoperit
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)