Mergi direct la conținut »
Focar de pestă porcină africană la granița României. Autoritățile din Vaslui, în alertă
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Focar de pestă porcină africană la granița României. Autoritățile din Vaslui, în alertă

Focar de pestă porcină africană la granița României. Autoritățile din Vaslui, în alertă

Focar de pestă porcină africană în Republica Moldova, localizat la graniță cu țara noastră. Autoritățile sanitar-veterinare din județul Vaslui au luat măsuri pentru a preveni răspândirea bolii.

Un nou focar de pestă porcină africană a fost depistat în satul Rubrenița, raionul Soroca într-o gospodărie în care erau crescuți șapte porci, cu vârstă de peste șapte luni. Avertismentul a fost făcut de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, care a cerut specialiștilor sanitar-veterinari din județul Vaslui să ia măsuri pentru ca boala să nu se răspândească și în țara noastră, relatează vremeanoua.ro.

Focar de pestă porcină africană în Republica Moldova. Ce măsuri iau autoritățile române pentru a preveni răspândirea maladiei

Autoritățile au intensificat controalele la punctele de trecere a frontierei pentru a identifica transporturile neautorizate de animale și de produse de origine animală interzise în Uniunea Europeană. Totodată, a fost interzisă vânzarea porcilor în târgurile de animale și în piețele agroalimentare.

Specialiștii sanitar-veterinari au început să facă verificări în târgurile de animale, iar, împreună cu polițiștii din cadrul IPJ vaslui, fac controale în trafic pentru a-i depista pe cei care transportă porci ilegal.

Atât medicii veterinari de liberă practică, cât și specialiștii din cadrul DSVSA Vaslui trebuie să semnaleze orice caz de îmbolnăvire la porcine, atât la porcii domestici, cât și la porcii mistreți.

Crescătorii de porcine, vânătorii și pădurarii trebuie să anunțe orice suspiciune de boală în rândul animalelor la Direcția Sanitar-Veterinară.

 
 
Close
Close
Închide