Omul lucra împreună cu alţi trei colegi la strângerea unei piuliţe mecanice. Banda era oprită, manetele de acţionare a acesteia fiind suspendate, dar inexplicabil banda transportoare de cărbune s-a pus în mişcare chiar atunci când minerii se aflau pe ea. A urmat tragedia. Unul dintre cei patru a murit pe loc, iar ceilalţi trei au reuşit să îşi salveze viaţa.

„Eram aici toţi şi nea Nicu s-a urcat pe bandă să schimbe o piuliţă şi noi eram lângă el. Nu înţeleg cum s-a întâmplat pentru că banda era oprită şi limitatorii erau opriţi, nu avea cine să îi dea drumul, a pornit singură dintr-o dată. Am lucrat împreună mai bine de 23 de ani, nu am putut să facem nimic”, a spus unul dintre minerii care a scăpat teafăr.

Victima a fost târâtă mai bine de 150 de metri între cele două benzi, lovindu-se cu capul de tamburii metalici.

„Deocamdată nu ştim prea multe despre ceea ce s-a întâmplat, dar se pare însă că este vorba despre un accident de muncă. Lăcătuşul mecanic lucra la schimbarea unei piese a benzii, moment în care banda a pornit şi l-a prins. Ancheta este în desfăşurare şi rămâne să analizăm toate ipotezele”, a declarat Liviu Lupulescu, director adjunct ITM Mehedinţi.

Bărbatul care şi-a pierdut viaţa, lucra de mai bine de 30 de ani în cariera Husnicioara, este tatăl a doi copii, unul dintre ei lucrând tot la aceeaşi mină şi în acest an urma să se pensioneze.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.