Într-un mesaj, Firea anunță că a fost operată de o echipă de medici alcătuită din Dr. Eduard Catrina – medic primar chirurgie generală, Dr. Sorin Petrea – medic primar chirurgie generală și Dr. Iulia Grigore – medic specialist ATI.

Edilul a fost supus intervenției pentru remedierea unei afecțiuni a aparatului gastro-intestinal.

Mulțumesc mult medicilor și întregului personal medical de la Spitalul Cantacuzino unde am fost investigată și operată, cadrelor medicale de la Spitalele Colentina și Sanador unde am facut mai multe analize medicale în ultima perioadă, precum și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Am trecut printr-un moment greu, însa grija cu care am fost înconjurată m-a ajutat enorm și mi-a sporit încă o data încrederea în personalul medical din România, care merită tot respectul și aprecierea noastră.

Sper ca recuperarea mea să fie cât mai rapidă, pentru a-mi putea continua munca la Primăria Capitalei la întreaga capacitate fizică.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături cu un gând bun!”, a transmis Gabriela Firea.

În luna ianuarie, edilul a anunțat că a ajuns la spital, în urma unor probleme de sănătate. Primarul Capitalei a mărturist că a fost tratată de medicii de la două instituții medicale din București. Gabriela Firea nu a dat detalii despre suferințele prin care a trecut, dar potrivit unor surse medicale, a suferit o intervenție chirurgicală tot în urma unor probleme gastro-intestinale.


Citește și: Nicolae Robu a ajuns în presa internațională, după ce a tăiat cablurile din oraș. Euronews: „Un primar a lăsat școlile fără internet în timpul examenului”