Mircea Laza, manager interimar la Spitalul Colentina. Anunțul făcut de Gabriela Firea

Comentează
Gabriela Firea: ”Măsurile fiscale adoptate de Guvern nu vor aduce niciun prejudiciu bucureștenilor”

Gabriela Firea a anunțat cine este manager interimar la Spitalul Colentina. Este vorba despre Mircea Laza, care a deținut funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență.

"Ieri după-amiază am avut mai multe întâlniri, câteva interviuri, şi am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina să fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva. (...) Există posibilitatea legală de prelungire a unui contract de management interimar. Totul este conform legii, vă daţi seama că nu ne permitem să facem ceva ilegal", a precizat edilul în cadrul unei declaraţii acordate presei după lansarea proiectului "Staţii Verzi".

Dl Laza Călin Mircea este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti, al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, precum şi al Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar. Noul manager al Spitalului Colentina este, de asemenea, expert în achiziţii publice şi înalt funcţionar public.

Începând cu anul 1993, dl Laza Călin Mircea şi-a început activitatea de manager, ocupând în perioada 2012-2016 funcţia de manager al Spitalului Judeţean Deva. Din februarie 2017 acesta ocupă funcţia de director comercial în cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

Miercuri, Gabriela Firea a acceptat demisia de onoare a managerului Spitalului Colentina, Silvi Ifrim.

"Am acceptat demisia de onoare a doamnei manager Silvi Ifrim, care a pus mai presus de opinia domniei sale interesul pacienţilor şi al Spitalului Colentina. Mi-a spus că, deşi a acţionat cu foarte multă corectitudine şi onestitate în actul managerial, faptul că s-a ajuns la o astfel de situaţie tensionată, preferă să se retragă pentru a nu mai fi o sursă de tensiune. I-am acceptat demisia de onoare, îi respect calitatea de medic, de profesor, este un om care a muncit peste 30 de ani în Spitalul Colentina şi a avut intenţii bune", declara primarul Capitalei la Spitalul Colentina.

Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, după ce Gabriela Firea a participat la lansarea proiectului „Statii Verzi”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
14:55
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Analiză
14:51
Partenerul cheie la Marea Neagră: ce note dă think-tank-ul american Heritage României în relația cu SUA
14:41
Admiterea separată la liceu, de la amânare, la eliminare. Traseul legislativ al unei legi abrogate
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală