Potrivit purtătorului de cuvânt al SCJU Galaţi, Ionuţ Băneşanu, cei 32 de pacienţi nu pot primi tratamentul antiviral specific pentru că unitatea medicală nu este spital COVID.

„La Spitalul Clinic de Urgenţă sunt 32 pacienţi confirmaţi cu COVID-19 care aşteaptă să fie transferaţi către spitale suport COVID. Dintre aceştia, 12 sunt internaţi în secţia tampon, iar 20 sunt cantonaţi în containerele special amenajate din cadrul secţiei UPU SMURD. O parte din pacienţi aşteaptă confirmarea de vineri pentru a fi transferaţi. În acest sens, pentru fiecare pacient s-a luat legătura cu CCNI şi aşteptăm deciziile de transfer. În ultimele trei zile, 113 pacienţi au fost confirmaţi cu COVID în UPU, iar ambulanţele sosesc încontinuu. În secţia ATI COVID sunt internaţi 16 pacienţi. Facem menţiunea că în cadrul unităţii noastre nu se poate acorda tratament antiviral specific acestor pacienţi, nefiind spital COVID. Tocmai de aceea, sunt aşteptate aprobările de transfer către spitalele suport”, a precizat Ionuţ Băneşanu.

Până acum, în judeţul Galaţi au fost diagnosticate cu noul coronavirus 9.113 persoane.

Luni, conform Grupului de Comunicare Strategică, în acest judeţ au fost înregistrate 83 de cazuri noi de COVID-19, rata de incidenţă aferentă ultimelor 14 zile fiind de 2,74 la mia de locuitori.

Foto: Captură YouTube

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.