Google ajută antreprenorii „antici” să facă profit din lumea virtuală

Comentează

Modul învechit prin care firmele mici de cartier își făceau reclamă, cunoscutul „din gură-n gură”, a apus, și asta pentru că a venit era tehnologiei, în care dacă nu ești prezent în lumea virtuală, de fapt nu mai exiști.

Companiile mici și mijlocii care vor să își facă publicitate online au, de acum, la dispoziție un nou instrument cu care vor ajunge direct la clienți, Google AdWords Express. „În mai puțin de 15 minute poți să îți faci campania, fără să ai cunoștințele necesare de marketing online sau SEO. Soluția este ideală pentru companiile mici care nu au nevoie de campanii complexe de reclame, de genul o frizerie, o cofetărie, companii care practic nu sunt vizibile în mediul online”, a declarat pentru Libertatea, Dan Oros, Marketing Manager, Google România.

Tot ce trebuie să faci este să îți stabilești obiectivul, fie că vrei să te sune oamenii, să îți intre în magazin sau pur si simplu să aibă o activitate pe site-ul tău. Google îți stabilește cuvintele cheie în funcție de categoria de business pe care ți-ai ales-o. „Dacă tu vinzi canapele, Google îți ia o serie de cuvinte legate de această afacere iar tu le selectezi pe cele mai apropiate de afacerea ta. Sau dacă ai avut mai multe campanii, el îți optimizează totul în funcție și de acelea. Tu nu trebuie decât să numești campania și apoi să o tagetezi și e gata. Ești online”, mai spune Oros.

Pentru a deveni tot mai vizibil, va trebui să ai un buget lunar, pe care tu ți-l definești și pe care-l poți opri oricând de la a fi cheltuit.  Banii care îți sunt retrași din bugetul programat pentru luna respectivă sunt doar dacă un client a dat clic pe reclama ta sau a sunat direct pe numărul pe care tu l-ai afișat în Google. „Antreprenorii trebuie să înțeleagă că nu plătesc către Google, când cineva le vede anunțul, ci doar când cineva interacționează cu ajutorul acestuia”, a afirmat Oros.

„Compania mea” ia naștere online

Pentru a ajungă și ai succes online va trebui mai întâi să faci câțiva mici pași. Pentru început va trebui să te înscrii în Google „Compania mea”. „În această secțiune avem deja peste 100.000 de companii, care sunt în marea lor majoritate IMM-uri. Iar în momentul în care te pui pe hartă (Google Maps) poți să îți faci un site, în mai puțin de 2 minute. Îți trebuie o adresă de email Google, numele companiei, adresa companiei și domeniul de activitate al acesteia, număr de telefon, adresă web, poze și program de lucru. Dacă nu ai adresă de web, aici intervine Google și te ajută și cu site. Gratuit.”, a afirmat directorul de marketing. AdWords Express optimizează reclamele pentru a atinge obiectivul dorit la un cost cat mai redus.

Cei care au un site, au cu 25-35% vizite și clicuri pentru înregistrările care conțin un site. În plus, 40% dintre oameni care caută informații locale vor să afle programul de lucru. Iar la fel de important este să ai și câteva poze pentru că așa îți crește și impactul, cu peste 40%.

Cei de la Google speră ca în primul an de la lansarea acestui produs să mai strângă încă 100.000 de afaceri pe care să le pună pe hartă și care să își crească afacerile cu ajutorul platformelor pe care ei le-au pus la dispoziție.

Citește și:

VIDEO | Laura Codruța Kovesi: „Nu am niciun motiv să îmi dau demisia. Asistăm la un festival disperat al inculpaților”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
2 oct.
Polonia - România 6-0. Rușine istorică pentru „tricolori”, într-o seară fără speranță la Varșovia
2 oct.
Mesaj gigant de ajutor scris pe fundul unui lac secat din Elveția de către locuitorii din zonă: „Am oprit navigația în plin sezon”
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
2 oct.
Preţurile petrolului au scăzut vineri după ce Europa a fost de acord să elibereze motorină din rezerve
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
2 oct.
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!