Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost prezent, miercuri, în sala de judecată a Tribunalului Sibiu și a cerut redeschiderea procesului penal în care a fost condamnat.
Bivolaru, care este apărat de doi avocați, și-a motivat cererea prin faptul că judecarea sa s-a făcut în lipsă.
Întrebat de judecătoare dacă îşi susţine cererea de redeschidere a procesului penal, Gregorian Bivolaru a răspuns: "Da, o susţin. Şi am o mulţime de motive să fac contestaţie".
La intrarea și la ieșirea din sala de judecată, Bivolaru a discutat cu jurnaliștii doar prin intermediul avocatului şi a purtătorului de cuvânt al MISA.
Dosarul lui Gregorian Bivolaru a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu în august 2016.
"În legătură cu dosarul nr. 2081/85/2016, Tribunalul Sibiu aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele: Dosarul nr. 2081/85/2016 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu - Secţia Penală, la data de 02.08.2016. Prin cerere formulată de către petent s-a solicitat redeschiderea procesului penal (art.466 NCPP) ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 405/85/2005", a declarat purtătoarea de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Elena Prundaru, conform Agerpres.
Dosarul nr. 405/85/2005 a fost înaintat la Tribunalul Sibiu de către Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2005, după ce Gregorian Bivolaru a formulat o cerere de strămutare.
"Inculpaţii din acest dosar au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001- art. 12, art.13 , art. 19, art. 198 Cp., art.202 Cp., OUG 105/2001 modif. prin Legea 39/03. În ce-l priveşte pe inculpatul B. G., instanţa a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de corupţie sexuală, act sexual cu un minor ambele în formă continuată şi trecere frauduloasă a frontierei de stat a României", a mai precizat reprezentanta Tribunalului Sibiu.
Gregorian Bivolaru a fost prins în Franța, pe 26 februarie, în urma colaborării dintre Poliția Română și autoritățile franceze.
Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost condamnat definitiv, în iunie 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la șase ani de închisoare cu executare, pentru trafic de persoane și acte sexuale cu minori.