Guvernul condus de Ilie Bolojan intenționează să majoreze taxele și impozitele locale cu până la 70%, potrivit declarațiilor făcute de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Măsura vine în contextul unui nou val de reforme fiscale, denumit „pachetul doi”, menit să crească veniturile la bugetul statului.
Cuprins:
„Se vor mări cu 70%. Asta e ideea din acest moment. La un moment dat exista un soft. Nu putea fi aplicat în localitățile din zona rurală și în localitățile mai mici, orase. Probabil în marile municipii se putea aplica”, a declarat Constantin Toma, la televiziunea Digi24.
Indiferent că locuiești într-o comună sau într-un oraș mare, aceste modificări fiscale se vor aplica uniform. Până acum, era deja prevăzută o dublare a impozitului pe proprietate, însă acest plan nou adaugă o presiune suplimentară asupra cetățenilor.
„Este vorba de acest pachet doi în mod special. Sunt reduceri de personal de circa 20%. Se are în vedere creșterea veniturilor pe care le încasăm după 1 ianuarie”, a mai precizat Constantin Toma.
Premierul Ilie Bolojan și ministrul dezvoltării s-a întâlnit cu primarii miercuri, 6 august, pentru a discuta despre cel de-al doilea pachet fiscal. În jur de 50 de primari au participat la întâlnire și au existat și voci nemulțumite.
Premierul Ilie Bolojan a explicat motivele acestor măsuri drastice:
„Suntem la jumătatea anului 2025 într-o situaţie dificilă, atât pe componenta de deficit bugetar, cât şi pe cea de investiţii aflate în derulare”, a declarat Ilie Bolojan.
„Am început implementarea primului pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi corectarea unor dezechilibre. Datele Ministerului Finanţelor ne arată că trebuie să continuăm această direcţie. (...) Ţinta noastră este să reducem cheltuielile cu personalul din administraţia publică, să îmbunătăţim încasarea impozitelor locale, să creştem eficienţa serviciilor publice şi să continuăm descentralizarea”, a precizat Ilie Bolojan, într-un comunicat al Guvernului.
„Pregătim cel de-al doilea pachet guvernamental care va cuprinde reforma administraţiei publice”, a mai adăugat acesta.
Guvernul vizează o serie de măsuri pentru redresarea bugetului și eficientizarea administrației publice, printre care:
Consultările cu autoritățile locale vor continua și în perioada următoare.
Pachetul legislativ ar urma să fie finalizat până la jumătatea lunii august, iar Guvernul va își va angaja răspunderea în Parlament pentru adoptarea măsurilor.
Primul pachet pentru reducerea deficitului bugetar, pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, a intrat în vigoare la 1 august.
Una dintre cele mai controversate măsuri este reducerea numărului de angajați din administrația publică locală. Fiecare primărie va face o analiză a eficienței angajaților, urmând să decidă cine rămâne și cine pleacă.
Mai mulți primari, inclusiv din rândul social-democraților și liberalilor, s-au declarat nemulțumiți de anunțul privind limitarea proiectelor finanțate prin programul Anghel Saligny.
Doar proiectele aflate într-un stadiu avansat vor continua, din lipsă de fonduri.
tomitan 06.08.2025, 14:07
Situatie dificila? N-aveti bani? Păi de ce sa marim taxele cand putem vinde pe bursa companiile de stat conduse de sinecuristii de partid? Lichideaza Fondul Proprietatea, scoate la vanzare absolut tot ce este acolo.Ce ,va este teama ca madam Liliana Anghel si Bolos raman șomeri ? No problem , ii reincadram la SRI , intr-o U.M.
Mirciulica 06.08.2025, 14:09
DOMNULE BOLOJAN, VOI PLATI, CA SI PANA ACUM, CONSTIINCIOS, ANUAL, PANA LA 31 MARTIE, TOATE IMPOZITELE LA VALOAREA PE CARE O VETI STABILI. DAR EU VOI ASTEPTA CU INCREDERE IN DETERMINAREA DUMNEAVOASTRA, MOMENTUL IN CARE VETI TAIA TOATE CHELTUIELILE INUTILE, EXAGERATE, DAR SI PE CELE CARE SUNT PLANIFICATE SI DIRIJATE IN BUZUNARILE POLITICIENILOR SMECHERI SI A COMPLICILOR LOR. -INDEMNIZATII ENORME PENTRU CA-URI -INDEMNIZATII MULTIPLE PENTRU CA-URI -SURSE MULTIPLE DE VENIT DIN BUGETUL DE STAT - SALARII/INDEMNIZATII PLINE DE TUPEU PENTRU CONDUCEREA ( DEZASTRUOASA ) A COMPANIILOR DE STAT, - CAPUSAREA BUNURILOR STATULUI DE CATRE POLITICIENI, PARTIDE SI ALTI COMPLICI A TUTUROR BUNURILOR STATULUI ( RAAPPS, COMPANII SI SOCIETATI ) - COLECTAREA CORECTA SI TOTALA TAXELOR SI IMPOZITELOR DATORATE DE CATRE ORICE ENTITATE, - REDUCEREA PANA LA NIVELULUI BUNULUI SIMT A AVANTAJELOR ( LUXULUI) TUTUROR PARTIDELOR SI POLITICIENILOR, - TAIEREA SUBVENTIILOR CATRE PARTIDE. - ETC - ETC
Mirciulica 06.08.2025, 14:17
LA LISTA ASTA MAI SUNT FOARTE MULTE DE INSIRUIT, DAR AM CONVINGEREA CA DUMNEAVOASTRA LE STITI CEL MAI BINE SI NU MAI ESTE NECESARA O RELUARE A LOR. E NECESARA INSA ACCENTUAREA ASTEPTARILOR DIN PARTEA DUMNEAVOASTRA, A TUTUROR CELOR DE BUNA CREDINȚĂ DUPA CE, ASA CUM ATI HOTARAT DEJA, VOR SUPORTA CEL MAI GREU : - DIMINUAREA PENSIILOR ( MA REFER LA CELE NORMALE, DE BUN SIMT ), - CREȘTEREA IMPOZITELOR, - CREȘTEREA PRETURILOR DUPA CRESTEREA TVA-ULUI, - REDUCEREA POSTURILOR, - REDUCEREA SAU DESFIINTAREA BURSELOR, - ETC - ETC - ETC
Mirciulica 06.08.2025, 14:22
Îmi exprim speranța că cineva din zona de decizie și din zona de putere de decizie, va citi mesajele pe care multi romani de buna credință le postează . Toate acestea constituie strigăte de ajutor și de disperare, din partea unora care nu sunt din categoria "costache" sau cine știe ce alte categorii similare, a unora care de fapt suporta mofturile, pretențiile, ifosele, arogantele specialilor.
Toni2 06.08.2025, 14:38
Mărirea impozitelor locale cu 70% de către guvern este o măsură idioată, asta deja întrece orice bun simt și răspundere, înseamnă că Bolojan își propune să fie urat de români, cui naiba i-a venit ideea asta nebună, de ce trebuie sa suportam noi mereu abuzurile idioate ale guvernanților parveniți si ticăloși care vor sa aplice legea bunului plac, sa aibă ei mai mulți bani la buget din taxele și impozitele oamenilor destul de săraci, care nu au salariile si veniturile politrucilor parveniți care au salarii de zeci de mii de lei, care ar trebui reduse cu cel puțin 50% pentru că sunt enorme, nemeritate pentru care nu fac mai nimic decât sifonarea banului public prin tot felul de șmecherii și ticăloșii, licitații trucate și la preturi umflate de câteva ori fara de valoarea reală investițiilor pentru a fi șifonați, aleși locali și angajații primariilor nu ar trebui plătiți din banii din taxe și impozite, ci pe veniturile făcute de ei.