”Anual, pe 3 mai se sărbătoreşte Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Statele Unite ale Americii consideră libertatea presei o componentă esenţială a unei guvernări democratice. Societăţile democratice nu sunt infailibile, dar sunt responsabile. România a devenit un model regional pentru statul de drept. Multe dintre aceste îmbunătăţiri sunt rezultatul hotărârii unor jurnalişti români curajoşi şi al eforturilor lor de a spori transparenţa, de a dezvălui neregulile şi de a trage la răspundere instituţii şi persoane fizice pentru acţiunile lor. Îi felicităm pe reporterii din România care slujesc exclusiv interesul public şi pe români”, a tramsmis Hans Klemm, prin intermediul unui comunicat de presă al Ambasadei SUA la București.

Hans Klemm adaugă că ”nu trebuie să uităm că în toată lumea, reporterii sunt ucişi în mod violent, atacaţi pentru ceea ce scriu şi reduşi la tăcere pentru lucruri la care au fost martori”.

”În societăţi deschise, democratice, jurnaliştii trebuie să poată lucra nestingheriţi şi în siguranţă. Guvernele, ONG-urile, companiile şi oamenii obişnuiţi trebuie să continue să sprijine – şi să ceară – presă independentă, pentru că o naţiune fără o presă liberă şi independentă nu poate prospera liber şi din punct de vedere economic şi democratic”, mai spune Hans Klemm.

Citește și: Raportul ActiveWatch FreeEx 2017-2018 asupra libertății presei. Derapaje majore ale puterii, jurnaliști bătuți și amendați

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.