Imediat ce au dat lovitura, furând, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie, din camera electrică, aflată în subsolul Stadionului Naţional, nu mai puţin de 18 bucăţi de cablu din cupru, fiecare lung de 50 de metri, hoţii au scăpat, cât au putut de repede, de pradă.
După ce jaful a fost descoperit, pe fir au intrat judiciariştii Secţiei 9. Rând pe rând, paznicii care, în noaptea atacului, au fost de pază, au ajuns în birourile oamenilor legii, pentru declaraţii. Deşi la început, aceştia l-au luat pe „NU” în braţe, negând că ar avea vreo legătură cu furtul, ulterior bodyguarzii aveau să-şi schimbe declaraţiile. Cinci dintre ei au recunoscut că i-au lăsat pe hoţi să-şi facă de cap şi să scoată, cu o utilitară, marfa din incinta stadionului.
Cele aproximativ zece tone de cablu din cupru, în valoare de 300.000 de lei, au fost vândute la diferite centre de colectare, pentru suma totală de 40.000 de lei.
Informaţiile, strânse şi de la reprezentanţii firmei de pază, i-au dus, apoi, pe anchetatori la bandiţi. Rând pe rând, cei zece hoţi au fost vizitaţi de mascaţi, după care au dat declaraţii în faţa oamenilor legii. O parte dintre ei au ajuns la „mititica”, iar paznicii care i-au ajutat au rămas acum, în plină criză financiară, fără un loc de muncă. Sumele de bani ce au revenit fiecăruia din afacerea cu cabluri au fost date acum la avocaţii care încearcă să-i scoată pe vinovaţi de după gratii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.