Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a reacționat după materialul publicat de Libertatea, în care se relata modul cum a fost îndepărtat din funcție Sorin Aneculoaiei, șef desemnat la Brigada Rutieră.
IGPR spune că polițiștilor Brigăzii Rutiere nu li s-a solicitat să execute misiuni de însoțire ca antemergător pentru Inspectorul General al IGSU, Dan Iamandi, și că nu a fost solicitat niciun motociclist care să execute misiuni de însoțire pentru acesta, după cum informase Sindicatul Europol.
Totodată, IGPR a precizat că decizia de mutare a lui Sorin Aneculoaiei la Secția nr. 17 de Poliție din Capitală nu a fost luată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, ci de conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, iar acest lucru s-a efectuat cu acordul ofițerului mutat.
În plus, tot referitor la mutarea din funcție a fostului șef desemnat al Brigăzii Rutiere, IGPR a arătat că unul dintre motive a fost acela că Aneculoaiei "a transmis superiorilor date eronate despre modul de desfășurare a misiunilor din competență și a încercat să transfere responsabilitatea pentru acest lucru agenților din teren ai Brigăzii Rutiere, neasumându-și responsabilitatea pentru deciziile manageriale".
IGPR a mai informat că Marcel Vela nu a folosit niciodată de la preluarea mandatului coloane oficiale pentru deplasarea în interes de serviciu sau în interes personal și nici nu a solicitat acest lucru.
Libertatea a scris astăzi că Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol a susținut că șeful desemnat al Brigăzii Rutiere București, Sorin Aneculoaiei, a fost destituit la ordinul lui Marcel Vela, după ce i s-a cerut o coloană moto pentru "un general IGSU", dar „polițiștii rutieri s-au mișcat prea încet”.
Marcel Vela a negat acuzațiile, într-o declarație pentru Libertatea.
Contactat de Libertatea, Sorin Aneculoaiei nu a vrut să vorbească despre schimbarea sa, însă a lăsat de înțeles că se simte nedreptățit. „Fiul meu mă întreabă acum dacă să dea la Academia de Poliție. Eu ce să îi răspund?”, a spus el.