Incendiu pe Autostrada Sibiu-Orăștie. Un microbuz aflat în mers a luat foc.
Pompierii au intervenit sâmbătă seara pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit pe Autostrada Sibiu-Orăștie.
Incendiu pe Autostrada Sibiu-Orăștie, în zona kilometrului 253
Pompierii au intervenit cu o autospecială după ce un microbuz de marfă a luat foc pe Autostrada Sibiu-Orăștie, potrivit Mediafax.
„Un echipaj din pompieri din cadrul punctului de lucru Sălişte a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz de marfă pe A1, km 253, aproape de Cristian, sensul spre Sibiu. Incendiul a cuprins compartimentul motor, cabina şi o parte din remorca microbuzului”, a declarat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Microbuzul se deplasa pe sensul Sibiu – Alba, în apropiere de nodul rutier cu ieşirea de pe Autostradă, spre Ocna Sibiului. Nu au fost înregistrate victime.