Cifrele actuale ar putea să nu reflecte corect realitatea, pentru că raportarea numărului de infecţii a fost mai scăzută, din cauza activității reduse la sfârșitul de săptămână. Nelu Tătaru a vorbit și despre decesele așteptate ale pacienților în stare gravă, infectați cu noul coronavirus.
„Au fost în weekend teste mai puţine. S-au lucrat mai puţine teste şi acesta este şi motivul. (…) În acest moment, ne menţinem în acea creştere uşoară, progresivă, dar nu avem acel aflux de cazuri care să blocheze oarecum unitatea medicală respectivă. Avem o serie de cazuri dificile, critice, aflate în terapiile intensive şi vom avea şi un număr de decese în consecinţă. În acest moment, suntem la o diferenţă de două-trei zile cu testele care trebuie prelucrate”, a declarat Tătaru la Digi 24, potrivit Agerpres.
Testele pentru coronavirus trebuie să fie repartizate însă judicios în funcție de centrele deja existente, a explicat ministrul Sănătății.
„Avem mai multe puncte de testare. Ajungem la vreo 50 de puncte de testare în acest moment, dar trebuie să repartizăm într-un mod mai judicios aceste teste pe aceste centre de testare, pentru a putea ca testările care se pot face într-un centru care are o producţie mai mare să le ducem pe toate acolo, urmând ca centrele mici să nu fie aglomerate cu un număr de teste care să le sufoce şi aşteptăm mai multe zile să avem rezultate. (…) Avem o organizare astfel încât fiecare judeţ să fie repartizat unui centru regional mare, care să poată prelucra testele în timp util „, a arătat Tătaru.
Nelu Tătaru susține că sunt suficiente teste în țară.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro