Inteligența artificială aduce productivitate de patru ori mai mare și creșteri salariale semnificative

Comentează

Inteligența artificială sprijină angajații să devină mai productivi, mai valoroși și mai bine plătiți, iar numărul de locuri de muncă este în creștere inclusiv pentru rolurile considerate cele mai expuse automatizării, reiese din raportul PwC 2025 Global AI Jobs Barometer.

Venituri în creștere

Datele din 2024 arată că industriile cele mai expuse AI înregistrează acum o creștere de trei ori mai mare a veniturilor per angajat față de cele mai puțin expuse.

„Impactul AI este deja vizibil în productivitate, venituri și dinamica pieței muncii. Agenții AI și noile aplicații emergente eficientizează operațiunile și deschid oportunități de a regândi modul în care organizațiile inovează și obțin rezultate durabile. AI nu mai este o simplă opțiune tehnologică, ci trebuie considerată parte a strategiei de creștere. Astfel, companiile care adoptă rapid AI și își pregătesc angajații să lucreze eficient cu aceste tehnologii vor avea un avantaj competitiv evident”, a declarat Gabriel Voicilă, Partener Tehnologie, PwC România.

„Automatizate” și „asistate”

Contrar unor așteptări, datele din raport nu arată o scădere a locurilor de muncă sau a salariilor

cauzată de AI.

Deși ocupațiile cu expunere redusă la AI au înregistrat o creștere puternică a numărului de locuri

de muncă (65%) în perioada 2019-2024, creșterea a rămas solidă și în ocupațiile mai expuse (38%).

În cadrul acestora, locurile de muncă pot fi împărțite în „automatizate” (i.e., conțin sarcini ce pot fi realizate de AI) și „asistate” (i.e., în care AI sprijină angajatul să-și facă treaba mai bine).

În ambele categorii, între 2019 și 2024, numărul locurilor de muncă a crescut în fiecare industrie analizată, deși locurile de muncă asistate cresc în general mai rapid.

Locurile de muncă care necesită competențe în AI oferă, de asemenea, un plus la salariu (comparativ cu roluri similare care nu necesită astfel de competențe) în fiecare industrie analizată, care poate ajunge la 56%, în creștere de la 25% anul trecut.

Aceste locuri de muncă continuă să crească mai repede decât media tuturor joburilor, cu 7,5% față de anul trecut,

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
Analiză
10:00
Cele mai ieftine cinci mașini electrice din România. Cum se poziționează constructorii autohtoni față de ofensiva Chinei
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
09:56
„Eram în închisoare”: un angajat dat afară după ce a lipsit mai multe săptămâni de la serviciu a contestat concedierea în instanță. Decizia luată de judecător
09:37
Cel mai mare parc eolian din România din ultimii 10 ani a pornit. 270.000 de gospodării vor avea energie prin investiția totală de 622 milioane euro
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!