17 Mai. 2018 10:30 , de Valentina Postelnicu

Iohannis, despre retragerea ambasadorului Palestinei în România: ”Se va rezolva de la sine, nu trebuie să exagerăm nici unii nici alții”

Distribuie

Iohannis, despre retragerea ambasadorului Palestinei în România: ”Se va rezolva de la sine, nu trebuie să exagerăm nici unii nici alții”, a spus președintele României, joi, la Sofia. El a precizat că nu s-a discutat despre subiectul relocîrii ambasadelor UE din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Șeful statului a vorbit despre discuțiile pe care le-a avut joi seară cu liderii europeni. Klaus Iohanis a precizat că a fost foarte bine primit. 'Cred că trebuie să fie foarte clar, noi facem parte cu adevărat din Uniunea Europeană. Că reușim să gafăm din când n când, este iarăși adevărat dar aici vorbim de o integrare care ne dorim a fi tot mai solidă și cred că într-acolo ne îndreptăm', a spus el.

Despre subiectul delicat al mutării ambasadelor UE din Israel la Ierusalim, președintele a spus că această chestiune nu a fost discutată și nici nu a fost pe ordinea de zi a reuniunii informale.

'Nu au fost discuții pe aceată temă, nici măcar în mod particular', a spus Klaus Iohannis.

Șeful statului a fost întrebat despre decizia Palestinei de a rechema la Ramalah pe ambasadorul Palestinei din România.

'Se va rezolva de la sine, nu trebuie să exagerăm nici unii, nici alții', a precizat Klaus Iohannis. El a menționat că nu s-a pus problema unei noi rezoluții pe această temă.

'Noi avem o rezoluție care este destul de clară, nu a semnalat acum nimeni nevoia unei noi declarații pe această temă. Cu toții am regretat că la granița cu Fâșia Gaza au fost atâtea victime, dar despre chestiunea mutării Ambasadelor nu s-a discutat', a spus președintele.

Klaus Iohannis a menționat că despre acordul cu Iranul s-a discutat, fiindcă trei țări europene sunt semnatare ale acordului nuclear. 'Se va merge pe linia păstrării acordului nuclear', a spus șeful statului.

Ambasadorul Palestinei în România, Excelenţa Sa Fuad Kokaly, a fost rechemat miercuri dimineaţa la Ramallah pentru consultări, informează ambasada statului Palestina în România, relatează Agerpres.

Ambasadorul Fuad Kokaly va părăsi România chiar în această seară. Nu doar ambasadorul Palestinei în România a fost rechemat în țară, ci și reprezentanții diplomatici din Austria, Ungaria și Republica Cehă.  Mai precis, Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) cu sediul la Ramallah, în Cisiordania ocupată, a anunţat şi-a rechemat ambasadorii pentru ”consultări” din patru ţări membre ale Uniunii Europene.

Klaus Iohannis a avut mai multe discuții cu liderii europeni, la reuniunea informală a Consiliului European de la Sofia. Șeful statului participă, miercuri şi joi, la reuniunea informală a Consiliului European şi la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care au loc în Bulgaria. Șeful statului a discutat cu președintele Franței, Francois Macron și cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

Citește și: VIDEO. Man & machine. Pictură gigant realizată de oameni şi roboţi în memoria lui Grigore Moisil, părintele informaticii româneşti

Loading...
Comentarii