„În cadrul discuţiilor, a fost analizată situaţia macroeconomică existentă, context în care preşedintele României a subliniat că este esenţială independenţa Băncii Naţionale a României în legătură cu deciziile de politică monetară, aceasta fiind o condiţie fundamentală pentru un stat membru al Uniunii Europene”, scrie într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, Iohannis a menționat că Banca Națională a României trebuie să urmărească, cu responsabilitate și determinare, obiectivul fundamental de asigurare a stabilității prețurilor, astfel încât veniturile românilor să nu aibă de suferit prin scăderea puterii de cumpărare.

Guvernatorul BNR a prezentat principalii factori ai creșterii prețurilor, arătând că influențele semnificative provin din componente aflate în afara sferei de acțiune a politicii monetare.

În ceea ce privește problema coordonării politicilor economice, şeful statului a apreciat că aceasta nu înseamnă ca politicile unor autorităţi să fie subordonate obiectivelor altora, însă ansamblul politicilor economice trebuie să asigure, prin toate măsurile care se impun, stabilitatea şi predictibilitatea cadrului macroeconomic.

„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că atât Guvernul, cât şi Banca Naţională trebuie să evite abordările concurenţiale, astfel încât cooperarea instituţională să fie una eficientă, în condiţii de echilibru şi responsabilitate faţă de interesele economice ale României”, precizează Administraţia Prezidenţială.

La începutul săptămânii, Klaus Iohannis a anunțat că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională a României şi că îi va chema la Cotroceni “şi pe unii, şi pe alţii” în zilele următoare.

Reacția șefului statului a venit în urma unor atacuri dure din ultime vreme ale coaliției PSD-ALDE, și în special a liderului PSD Liviu Dragnea, la adresa guvernatorului BNR Mugur Isărescu.


Citește și: EXCLUSIV: Ce răspunde Banca Națională la acuzațiile lui Liviu Dragnea: “BNR sprijină politica economică a Guvernului”


Scandal în sport! S-a distrat cu trei tinere blonde, apoi a mers în camera lor. Imaginile au apărut pe internet
PARTENERI - GSP.RO
Scandal în sport! S-a distrat cu trei tinere blonde, apoi a mers în camera lor. Imaginile au apărut pe internet
BREAKING: Soția lui Nicolae Botgros a murit. Ce a pățit Lidia Bejenaru, de fapt. Informații de ultimă oră
Playtech.ro
BREAKING: Soția lui Nicolae Botgros a murit. Ce a pățit Lidia Bejenaru, de fapt. Informații de ultimă oră
"Am țipat, apoi tractorul ne-a zdrobit". O româncă povesteşte filmul tragediei tinerelor ucise în porumb, pe un câmp din Italia
Observatornews.ro
"Am țipat, apoi tractorul ne-a zdrobit". O româncă povesteşte filmul tragediei tinerelor ucise în porumb, pe un câmp din Italia
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
HOROSCOP
Horoscop 26 iulie 2021. Berbecii vor trebui să se detașeze de propriile păreri, cele la care țin prea mult
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Știrileprotv.ro
Animație grafică. O mamă și doi copii au murit în tragedia din Bacău. Veniseră din Anglia în vacanță acasă, în România
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile