De Flavius Toader,

„În aceste zile de tristeţe, au fost lansate critici la adresa oficialilor şi autorităţilor ţării. Unii oficiali au fost chiar acuzaţi de minciună şi de tentativă de a ascunde cazul, însă în realitate, sincer, nu s-a întâmplat asta”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Rabii, notează Agerpres.

„Adevărul e că noi nu am minţit. A minţi înseamnă a denatura adevărul, intenţionat şi în cunoştinţă de cauză. A minţi înseamnă a ascunde informaţii. A minţi înseamnă a cunoaşte un fapt şi a nu îl spune sau a deforma realitatea” asupra acestui fapt, a adăugat Rabii.

„Ceea ce noi am spus joi (…) se baza pe informaţii secrete care au fost prezentate întregului guvern conform cărora nu ar fi existat nicio legătură între accident şi un tir de rachetă”, a mai afirmat oficialul.

Forţele armate iraniene şi-au recunoscut sâmbătă responsabilitatea în drama zborului PS572 al Ukraine International Airlines doborât la 8 ianuarie în zori, la scurt timp după decolare la Teheran.

Joi şi vineri, Organizaţia Aviaţiei Civile şi guvernul din Iran au negat ipoteza – avansată încă de miercuri seară de către Ottawa – că avionul ar fi putut fi doborât de o rachetă.

Ultima variantă a Iranului pare a fi contrazisă chiar de declarațiile anterioare ale unui general al Gardienilor Revoluției.

Tatăl unuia dintre copiii intoxicați cu gaze la Școala 133: «A fost cumplit»
Recomandări

Tatăl unuia dintre copiii intoxicați cu gaze la Școala 133: «A fost cumplit»

Comandantul Forţei Aerospaţiale din cadrul Gardienilor Revoluţiei, Amir Ali Hajizadeh, declarase că a informat imediat autoritățile că este foarte probabil să fi doborât avionul, însă acest lucru nu a fost făcut public, deoarece locul catastrofei încă era cercetat.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului, în majoritate cetăţeni iranieni şi canadieni, au murit în catastrofă.

Anunţul privind responsabilitatea forţelor armate a produs un şoc în Iran şi a declanşat un val de indignare.

Sâmbătă seară, o ceremonie de omagiere a victimelor într-o universitate din Teheran s-a transformat într-o manifestaţie împotriva autorităţilor, strigându-se chiar ‘moarte mincinoşilor’, înainte de a fi dispersată de poliţie.

Duminică seară, din nou au avut loc manifestaţii la Teheran – de o amploare dificil de evaluat -, conform unor înregistrări video publicate pe reţelele de socializare şi care nu au putut fi autentificate deocamdată.

Citeşte şi:

Cauza morții Cristinei Țopescu. Primele concluzii ale legiștilor

UPDATE Cioloș și Barna i-au propus lui Guran să coordoneze campaniile electorale din 2020. Cum comentează Barna și Guran

Cristina a fost devastată de moartea tatălui ei, Cristian Țopescu. ”Mă întreb dacă ne-om mai vedea vreodată. Altfel, nimic n-are niciun sens”

Poza cu amanta, din farfuria de ciorbă. Un mare fotbalist al României, prins în fapt de soție. „Nesimțitule, taci din gură!”
GSP.RO

Poza cu amanta, din farfuria de ciorbă. Un mare fotbalist al României, prins în fapt de soție. „Nesimțitule, taci din gură!”

Horoscop 22 ianuarie 2020. Gemenii caută răspunsuri la întrebările ce îi frământă
HOROSCOP

Horoscop 22 ianuarie 2020. Gemenii caută răspunsuri la întrebările ce îi frământă