Într-unul din primele sale interviuri acordate după câştigarea funcţiei de preşedinte al PSD, Victor Ponta a dezvăluit că a angajat o filipineză ca bonă pentru fiica lui, în vârstă de doi ani, şi a Dacianei Sârbu.

4323-229995-4ponta.jpg

Plătită cu 500 de dolari pe lună

“Are contract, stă toată ziua cu fiica noastră şi primeşte 500 de dolari pe lună. Am decis aşa, pentru că ne-am dorit pe cineva care să nu fie uşor de contactat de către tabloide”, a declarat Ponta. La rândul ei, Daciana Sârbu a precizat că femeia primeşte în fiecare an o lună de concediu, pe care şi-l petrece în Filipine alături de familie, plata transportului fiind asigurată de ea şi de Victor.

Conform unor surse, firmele care intermediază aducerea bonelor din Filipine încasează un comision de 3.000 de dolari.

Irinel şi Monica Columbeanu şi-au adus grădinari şi bucătari

Irinel şi Monica Columbeanu au angajat şi ei câţiva filipinezi care au grijă de conacul lor de la Izvorani (Ilfov). Conform unor surse apropiate celor doi, angajaţii primesc 350 de dolari pe lună, cazare şi masă. Filipinezii se ocupă de îngrijirea grădinii, de curăţenia din casă, de spălatul hainelor şi de prepararea unor mâncăruri specifice cu care îşi delectează “angajatorii”.4323-230004-5bone.jpg

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Bahmuţeanca şi-a «tras» două menajere

Adriana Bahmuţeanu, soţia deputatului PD-L Silviu Prigoană, şi-a angajat două femei din Filipine care fac menajul în casă. Plăteşte 450 de euro pe lună şi este foarte mulţumită de ele: “Sunt harnice şi cinstite”.4323-230005-5lazariuc.jpg

Lazariuc – cu bona la Monte Carlo

Ion Ion Ţiriac şi Ileana Lazariuc au apelat şi ei la serviciile unei bone din Filipine pentru îngrijirea micuţului Alexandru. Fotoreporterii Libertăţii au pozat-o pe Ileana alături de bona ei din Filipine, la Monte Carlo.

Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, despre noul lider al PSD: «Când era şef la Guvern, o cam luase razna»

Cornelia Naum, mama lui Victor Ponta, recent ales în funcţia de preşedinte al PSD, a declarat într-un interviu pentru Inpolitics că fiul ei are tendinţa să se cam umfle în pene, dar că revine repede cu picioarele pe pământ.

Cornelia Naum îl sfătuieşte pe fiul ei, ajuns liderul celui mai important partid de opoziţie, să rămână modest şi să nu se umfle în pene.

“El cam are tendinţa asta, dar are şi tăria să recunoască acest defect, ceea ce e mare lucru. Când a ajuns şeful Corpului de Control al Guvernului, cu ani în urmă, o cam luase niţel razna, am avut de tras să îl aduc înapoi, cu picioarele pe pământ, dar am făcut-o şi apoi râdea şi el de situaţie. Probabil aşa e când eşti foarte tânăr şi ajungi în funcţii înalte”, a povestit doamna Naum.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Ea a recunoscut, cu o sinceritate debordantă, că nu a dorit să păstreze sarcina care a avut ca rezultat naşterea lui Victor: “Faptul că există se datorează integral tatălui său, Dumnezeu să-l odihnească (părintele lui Victor a decedat în 1992- n.r.), pentru că eu luasem decizia să nu păstrez sarcina. Aveam o anume suferinţă medicală care permitea un avort legal şi eram hotărâtă să nu fac copilul”.

4323-230009-5nora.jpgColegă de firmă cu fosta noră

Mama lui Victor Ponta a declarat că se înţelege foarte bine cu femeile din viaţa fiului ei. “Am o relaţie foarte bună şi cu actuala, şi cu fosta lui soţie, Roxana. De fapt noi lucrăm împreună, că avem o firmă de contabilitate, suntem zi de zi la un loc. Cât despre Daciana, este o fiinţă extraordinară, o mamă bună, sufletistă, modestă, la locul ei, cu picioarele pe pământ, sunt sigură că nu va deveni arogantă, ca alte neveste de lideri…Şi cu mama Dacianei am o relaţie apropiată. În ce-l priveşte pe Ilie (n.r. – tatăl Dacianei), e un pic mai rece relaţia, el e mai distant de felul lui, ca orice bănăţean, dar e un om serios şi ponderat, pe care îl respect foarte mult”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI