„În mod regretabil, rezultatul votului sporeşte riscul unui Brexit dezordonat. Prin urmare, guvernul va continua să îşi intensifice pregătirile pentru un astfel de rezultat”, a precizat guvernul de la Dublin într-un comunicat, citat de Agerpres.

Totodată, guvernul irlandez a făcut apel la Marea Britanie să prezinte propuneri „pentru a rezolva acest impas”. De asemenea, Dublinul a reamintit „poziţia clară a UE că acordul de retragere nu este deschis pentru renegociere”.

Parlamentarii britanici au respins acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxelles-ul, cu 202 de voturi „pentru” și 432 „împotrivă”.

A fost un vot crucial pentru viitorul Regatului Unit, cu două luni şi jumătate înainte de data prevăzută a ieşirii din Uniunea Europeană, 29 martie 2019. În luna noiembrie a acestui an, liderii Uniunii Europene au aprobat acordul pentru Brexit.

Aceasta este cea mai dură înfrângere parlamentară pentru un guvern din istoria recentă a Marii Britanii.

Ar putea fi prima acțiune importantă a României în calitate de președinte al Consiliului UE. Curtea Europeană de Justiție a decis că Marea Britanie poate renunța unilateral la ieșirea din UE. fără permisiunea celorlalte 27 de state ale blocului comunitar.

FOTO – Hepta


Citește și… OPINIE/ Blocuri și vile pe ruinele cetății Tomis! Primăria Constanța vrea să transforme cea mai frumoasă zonă de promenadă într-un cartier de nababi


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.